Aproape 150 de societăți comerciale, peste 1.900 de persoane şi aproximativ 150 de mijloace de transport persoane au fost verificate în ultimele 24 de ore.
Activităţile desfăşurate de poliţişti, împreună cu celelalte forţe cu care se acţionează în sistem integrat, se menţin la aceeaşi intensitate. În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 24 de acţiuni punctuale, dintre care 21 au fost organizate independent de către poliţişti, 2 organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
Aproape 2.000 de persoane, precum și 139 de mijloace de transport persoane au fost verificate în cadrul activităților.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 140 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 218 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.500 de lei, după cum urmează:
Au fost verificate nouă astfel de obiective, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020, pentru nepurtarea măștii de protecție.
De asemenea, au fost prelucrate prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1090/2021, (publicată în Monitorul Oficial nr. 962/07.10.2021), ale Legii nr. 55/2020 și ale Hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș.
De asemenea, au fost verificate peste 250 de persoane și au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.500 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție.
Au fost verificare 8 societăți comerciale, precum și 5 autovehicule care efectuau transport de persoane.
În urma abaterilor constatate în cadrul acțiunii, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, cu avertisment, conform Legii 55/2020.
De asemenea, polițiștii au desfășurat acțiuni de prevenire pentru informarea populației despre noile măsuri instituite cu privire la combaterea răspândirii virusului SARS-COV2.
Au fost verificare 4 societăți comerciale, precum și 20 de autovehicule, dintre care 4 pentru transport public de persoane. În urma abaterilor constatate în cadrul acțiunii, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1290 de lei, dintre care 9 sancțiuni conform Legii 55/2020, o sancțiune în valoare de 290 de lei, conform OUG 195/2002 și două sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991.
De asemenea, polițiștii au desfășurat acțiuni de prevenire pentru informarea populației despre noile măsuri instituite cu privire la combaterea răspândirii virusului SARS-COV2, în special pe raza comunelor Poienarii de Argeș și Ciofrângeni, unde a fost instituită carantina săptămânală.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp