ULTIMĂ
ORĂ

Șocant! Și-a înjunghiat tatăl și l-a lăsat într-o baltă de sânge! Cum a fost găsit criminalul?

La doar 29 de ani, un tânăr din comuna Micești și-a înjunghiat tatăl din senin și l-a omorât pe loc. Potrivit unor surse judiciare, între T.T. și tatăl său existau deseori discuții despre comportamentul inadecvat al tânărului și problemele sale cu alcoolul. Din câte se pare, criminalul a fost plecat o perioadă din țară, iar în momentul în care a revenit, acesta avea deja o problemă serioasă cu băutura.

Condamnat cu suspendare pentru că a condus beat

Viciul băuturii i-a adus în 2019 o condamnare cu suspendare din cauză că a fost prins de oamenii legii conducând sub influența băuturilor alcoolice. Chiar dacă a primit o asemenea sentință, tânărul nu s-a lecuit de patima alcoolului, motiv pentru care avea cu tatăl său deseori discuții. Totul a culminat în ultima zi a lunii octombrie 2021, când bătrânul i-a reproșat, din nou, că are o problemă cu băutura, moment în care tânărul a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat pe tatăl său în gât.

Bătrânul lăsat într-o baltă de sânge

Bătrânul a picat secerat la pământ, iar tânărul a plecat la un vecin, lăsându-l pe tatăl său într-o baltă de sânge. Bărbatul i-a povestit consăteanului ceea ce a făcut, iar acesta a alertat imediat autoritățile. La fața locului s-au deplasat oamenii legii și un echipaj medical. Odată ajunși la locuința celor doi, medicii nu au mai putut face nimic pentru tatăl tânărului. Sângerase până la ultima suflare.

Polițiștii l-au găsit pe criminal în locuința vecinului care a anunțat autoritățile și a fost luat pe sus și dus la audieri, unde și-a recunoscut fapta. După cercetările de la fața locului și declarațiile vinovatului, dar și ale martorilor, T.T. a fost reținut. Procurorii au finalizat cercetările, iar instanța a dispus în cursul zilei de ieri trimiterea acestuia în judecată pentru violenţă în familie, sub forma agravantă a omorului.

„În baza art 346 alin. 1 Cod pr pen constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 23.12.2021 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosar nr. 430/P/2021, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T.I.T , cu antecedente penale, aflat în prezent în Penitenciarul Mioveni, sub aspectul infracțiunii de violenţă în familie, sub forma agravantă a omorului, faptă prev. de art. 199 alin. 1 c.pen. corob. cu art. 188 alin. 1 c.pen. În baza art. 275 alin 3 Cod pr pen, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În temeiul disp. art.275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 lei, conform împuterniciriii avocaţiale nr.4211/23.12.2021, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 14.02.2022 la Tribunalul Argeş- Secţia Penala” se arată în decizia instanței.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.