ULTIMĂ
ORĂ

Jaf în pădure! Angajat al Ocolului Sivic-reținut! Prejudiciu uriaș!

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori, conform art. 107 și 109 din Legea 46/2008, și au reținut un bărbat de 61 de ani, din Băiculești.

Din cercetări, s-a stabilit că în cursul lunii ianuarie, reprezentanții unei societăți comerciale, cu activitate în domeniul exploatării de material lemnos, la îndemnul bărbatului în cauză, având calitatea de organ silvic, cu atribuții de control, ar fi tăiat, fără respectarea regimului silvic, un număr de 20 de arbori, din specia stejar, din fondul forestier de pe raza localității Merișani.

Valoarea prejudiciului cauzat este de aproape 105.000 lei.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 61 de ani, bănuit de săvărșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori sub forma instigării, respectiv de furt de arbori, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că, în aceeași cauză, în data de 10 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut un alt bărbat, de 44 de ani, în calitate de administrator al societății vizate, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori sub forma instigării și de furt de arbori, în prezent fiind cercetat sub măsura controlului judiciar.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.