ULTIMĂ
ORĂ

A fost inaugurat noul corp al Urgențelor de la Spitalul Județean! Imagini incredibile cu cea mai nouă investiție a CJ Argeș!

Spitalul Județean de Urgență Pitești are de astăzi una dintre cele mai moderne Unități de Primire Urgență din România, după ce Consiliul Județean Argeș a finalizat lucrările de extindere și reabilitare a UPU a Spitalului Județean de Urgență Pitești. Începând de astăzi, pacienții vor beneficia de echipamente medicale noi și moderne, Computer Tomograf și echipament Roentgen, mobilier pentru interior și exterior și spații generoase pentru intervențiile medicale de urgență acordate pacienților.

CITEȘTE ȘI: Alertă! Dispar două medicamente uzuale din farmacii! Toată lumea trebuie să afle!

Cu această ocazie, Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, a declarat că autoritățile județene au mai făcut un pas, astfel încât argeșenii să beneficieze de un sistem de sănătate modern. „Astăzi suntem într-un moment, nu de tăiat panglici, ci de a inaugura un nou obiectiv finalizat. Am inaugurat diferite investiții în ultimii patru ani și o facem pentru ce înseamnă actul de sănătate bine făcut în Argeș. Au fost trei ani de proiecte cum nu au mai fost in sistemul din Romania” a declarat Ion Mînzînă.

De asemenea, Alexndu Florin Rogobete, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a spus că se văd cu ochiul liber investițiile făcute în ultimii ani în sistemul de sănătate din județul Argeș și a apreciat eforturile depuse de către echipa Consiliului Județean Argeș pentru atragerea fondurilor nerambursabile.

„Este o bucurie de fiecare dată când vin în Pitești. Se vede cu ochiul liber că România schimbă fața sistemului de sănătate. Este meritul echipei Ministerului Sănătății și echipei autorităților locale care au știut să managerieze fondurile europene astfel încât oamenii să aibă un sistem de sănătate de calitate” a spus Alexandru-Florin Rogobete

La eveniment au participat, Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean Argeș, gazdă și beneficiar al investiției, deputatul Remus Mihalcea, senatorul Cristina Stocheci, vicepreședinții CJ Argeș, Adrian Bughiu și Marius Nicolaescu, dar și membri ai echipei care s-a ocupat de accesarea fondurilor nerambursabile pentru ca această investiție să devină realitate.

CITEȘTE ȘI: Alertă! Dispar două medicamente uzuale din farmacii! Toată lumea trebuie să afle!

Valoarea contractului s-a ridicat la aproximativ 16 milioane lei, iar în cadrul proiectului s-au realizat mai multe lucrări, printre care extinderea spațiilor medicale la nivelul demisolului prin realizarea unui spațiu de resuscitare cu două paturi, spațiu de evaluare și tratament imediat cu 13 paturi, o zonă de imagistică dotată cu un aparat Computer Tomograf și echipament Roentgen pentru radiografii: o cameră AR, o cameră tehnică radiații, o cameră CT, o cameră tehnică CT, camere de schimb (pe sexe, pentru pacienții care vor utiliza camerele cu aparatura pentru imagistică medicală), hol de distribuție în spațiile de imagistică (camera AR și camera CT) a pacienților aduși cu targa de ambulanță, spațiu protejat pentru o ambulanță, o cameră comandă, grupuri sanitare organizate pe sexe pentru personal.

De asemenea, la nivelul parterului s-au realizat spații destinate personalului medical astfel:

  • sală de întâlniri colective,
  • birou medic șef UPU,
  • birou asistent șef UPU,
  • cameră de odihnă,
  • cameră de gardă,
  • vestiare și grupuri sanitare organizate pe sexe și un spațiu tehnic.

Potrivit proiectului, clădirea este prevăzută cu instalații de încălzire, instalații sanitare şi instalaţii electrice, instalații de curenți slabi, detecție și semnalizare incendiu, instalații de oxigen și hidranți interiori și exteriori conform cerințelor stabilite de legile și normativele în vigoare, specifice programului arhitectural.  Mai mult, au fost achiziționate echipamente medicale, mobilier medical, mobilier pentru interior și exterior, produse IT.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.