Ciclul sărbătorilor de iarnă începe pe 20 decembrie, odată cu Ignatul, o zi asociată cu jertfa pentru belșug, conform reprezentanților Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (Godea, 2007: 389).
În calendarul ortodox, Ignatul este dedicat Sfântului Ignatie Teofanul. În satele tradiționale românești, această zi marca tăierea porcului, un obicei care încă se practică în toate regiunile țării, deși data nu mai este strict respectată. Sărbătoarea este cunoscută popular ca „Ignatul porcilor” sau „Iganat”, iar singura activitate permisă în această zi era sacrificarea porcului.
Pe lângă această tradiție, în apropierea solstițiului de iarnă, era celebrată și „Înătoarea”, o figură mitică feminină din Panteonul românesc, care pedepsise femeile ce lucrau pe 20 decembrie (Ghinoiu, 1999: 227).
Sacrificarea porcului înainte de Crăciun are rădăcini în practicile ritualice ale vechilor civilizații (egipteni, greci, romani), care marcau prin jertfe de animale trecerea între ani sau anotimpuri. În tradiția dacică, porcul simboliza divinitatea întunericului, sacrificiul său fiind necesar pentru a sprijini Soarele în cea mai scurtă zi a anului, la solstițiul de iarnă (21 decembrie). După sacrificiu, ziua începea să crească, iar Crăciunul devenea o celebrare a luminii și a renașterii.
Folcloristul Petru Caraman leagă obiceiul de tradițiile romane, în care porcul era sacrificat în timpul Saturnaliilor, între 17 și 30 decembrie, ca ofrandă pentru Saturn, zeul semănăturilor. Obiceiul, transferat în pragul anului nou, simboliza moartea anului vechi și renașterea unuia nou (Lavric, 1997).
Sacrificiul trebuia realizat pe lumină, între răsărit și apus, pentru ca lumina să alunge spiritele malefice. Locul sacrificiului era purificat cu apă sfințită și tămâiat. După tăiere, porcul era pârlit cu paie adunate special, iar șoricul era aromatizat cu ramuri de lemn câinesc și iasomie.
După sacrificare, femeile gospodăriei împărțeau carnea pe categorii pentru prepararea cârnaților, caltaboșilor, tobei sau piftiei. Nimic din animal nu se irosește, iar produsele obținute erau pregătite pentru masa de Crăciun.
După Ignat, femeile pregăteau făina pentru turtele numite „cârpele Domnului Hristos”. Acestea erau foi subțiri, uscate, unse cu miere și presărate cu nucă, consumate în Ajunul Crăciunului.
În prezent, sacrificarea porcului este mai mult un prilej de reunire a familiei. Membrii gospodăriei participă la acest eveniment, iar pregătirile sunt minuțioase. De la ascuțirea cuțitelor până la prepararea bucatelor, Ignatul rămâne un moment care leagă comunitățile rurale de tradițiile lor ancestrale, celebrând totodată apropierea Crăciunului și a luminii.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
