
Doi bărbați răniți și încarcerați! Impact devastator în Argeș!
Două persoane au fost rănite și au rămas încarcerate în urma unui accident rutier petrecut în această dimineață în localitatea Albeștii de Muscel în care au fost implicate o autoutilitară și o mașină.Din primele informații, se pare că unul dintre șoferi nu ar fi acordat prioritate și a lovit celălalt autovehicul.
În urma impactului, doi bărbați de 18 ani și 58 ani au rămas încarcerați și au suferit mai multe leziuni. Pompierii i-au scos dintre fiarele contorsionate și au fost preluați de către echipajele medicale, care le-au acordat primele îngrijri medicale și au fost transportate la spital.
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora se vor stabili cauzele exacte ale tragediei.
„Accident rutier produs în comuna Albești de Muscel, în care sunt implicate un autoturism și o autoutilitară. Intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că în interiorul vehiculelor se aflau două persoane încarcerate. Ambele erau conștiente.
De urgență, victimele de sex masculin au fost extrase și predate echipajelor medicale, care, în urma evaluării, le-au transportat la spital. A fost vorba despre o persoană în vârstă de aproximativ 58 ani, preluată de către echipajul SAJ și o victimă în vârstă de circa 18 ani, preluată de paramedicii SMURD. Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.” a tranmis ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
