
Tragedie! Un bărbat a murit, iar soția și cele două fiice au fost grav rănite! într-un accident cu incendiu! Ce au găsit pompierii la fața locului?
Un grav accident rutier a avut loc miercuri dimineață, la ieșirea din Târgu Frumos spre Pașcani, soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a unei femei și a celor două fiice ale sale, în vârstă de 12 și 7 ani. Mașina în care se aflau victimele s-a izbit violent de un TIR și a fost cuprinsă de flăcări.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, accidentul s-a produs în jurul orei 9:00, atunci când autoturismul condus de bărbat a intrat în coliziune cu un camion. În urma șocului, mașina mică a luat imediat foc, iar flăcările au cuprins rapid interiorul.
La sosirea echipajelor de salvare, conducătorul auto era deja decedat, medicii constatând moartea acestuia la fața locului. Pasagera din dreapta, o femeie de 49 de ani, și cele două fetițe se aflau în stare inconștientă, prezentând arsuri și leziuni grave.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un autoturism de serviciu din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Iași, precum și elicopterul SMURD.
Pompierii au reușit să stingă incendiul și, împreună cu echipele medicale, au acordat primul ajutor victimelor. Femeia, care suferise arsuri la nivelul feței și al căilor respiratorii, a fost intubată, la fel și cele două fiice, pentru stabilizare și transport de urgență către spital.
„În urma coliziunii au rezultat patru victime, iar autoturismul a luat foc. Din nefericire, medicul a constatat decesul conducătorului auto. Pompierii militari, împreună cu echipajele medicale, au acționat prompt pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor la spital”, a transmis ISU Iași, exprimând totodată condoleanțe familiei și reamintind importanța respectării regulilor de circulație.
Ancheta poliției rutiere urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
