
Reguli noi! Uniforma școlară devine obligatorie în școli? Ce schimbări aduce noul an școlar?
Discuțiile privind uniforma școlară revin anual în spațiul public, generând opinii împărțite între părinți, elevi și profesori. În România, purtarea uniformei nu este obligatorie în toate unitățile de învățământ, iar decizia rămâne la latitudinea fiecărei școli. Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent că nu susține impunerea uniformei obligatorii la nivel național, iar noile reglementări din regulamentul-cadru și opiniile cadrelor didactice reflectă o abordare flexibilă și adaptată contextului actual.
CITEȘTE ȘI: Sindicatele din Educație anunță! Ce se întâmplă pe 8 septembrie! Revin elevii în bănci?
Tema uniformei școlare revine în atenția publică mai ales la începutul anului școlar, când părinții și elevii dezbat utilitatea și necesitatea acesteia. În România, regulile privind purtarea uniformei diferă de la o școală la alta, iar modificările legislative recente aduc clarificări privind ținuta și comportamentul elevilor, fără a impune sancțiuni drastice pentru nerespectarea unei uniforme.
În multe țări, uniforma este considerată un element esențial al procesului educațional, asociat cu disciplina și sentimentul de apartenență. În România, însă, uniforma școlară nu este obligatorie în toate unitățile, iar elevii nu pot fi împiedicați să participe la cursuri din cauza lipsei acesteia.
Conform legislației în vigoare, niciun elev nu poate fi sancționat cu note scăzute la purtare pentru că nu poartă uniformă, chiar dacă unele școli o recomandă sau o impun parțial. Astfel, uniforma rămâne o opțiune, nu o condiție obligatorie pentru accesul la educație.
Există însă școli, în special instituții private sau licee de prestigiu, care mențin tradiția purtării uniforme, considerând că aceasta contribuie la coeziunea colectivului, reduce diferențele sociale și întărește disciplina. Costurile pentru o uniformă pot varia de la câteva sute de lei până la peste o mie, ceea ce poate reprezenta o provocare pentru unele familii.
Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat recent că nu susține impunerea uniformei obligatorii la nivel național. „Eu ce pot să spun este că aș încuraja școlile să facă acest lucru, dar nu aș vrea să impun din cabinetul de ministru”, a declarat oficialul.
El a precizat că nu există studii care să arate un impact semnificativ al uniformei asupra procesului educațional. „Mă întreb de ce ar trebui să le impunem, să fie obligatorii. Nu văd de ce. N-avem niciun studiu care să ne arate că ar conta mai mult, că ne ajută la ceva”, a adăugat Daniel David.
Ministrul a menționat că în alte țări, precum Statele Unite, anumite licee adoptă uniforma ca simbol de identitate, însă această decizie este luată la nivel local, cu implicarea părinților și elevilor. „Eu, de obicei, sunt împotriva încolonărilor”, a concluzionat Daniel David.
Astfel, decizia privind purtarea uniformei rămâne la latitudinea unităților de învățământ și a comunităților educaționale, fără o presiune din partea Ministerului Educației.
Regulamentul-cadru pentru organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2024) prevede obligația elevilor de a avea o conduită civilizată și o ținută decentă în spațiul școlar. Ordinul nr. 5.707 din 1 august 2024, publicat în Monitorul Oficial, precizează că elevii trebuie „să se prezinte la școală și la toate activitățile organizate de aceasta într-o ținută vestimentară decentă și adecvată și să poarte elementele de identificare în conformitate cu legislația în vigoare și cu regulamentele unității de învățământ”.
Cadrele didactice atrag atenția că aspectul vestimentar poate genera presiuni între elevi. Învățătoarea Silviana Spălătariu, de la Școala Gimnazială „Teodor Păcățian” din Ususău, a declarat că, înainte de introducerea uniformei, copiii „începuseră să calculeze cât costă hainele de pe ei”.
La TVR Craiova, învățătorul Bogdan Stancu, de la Școala Gimnazială „Eliza Opran” din Ișalnița, a spus: „Eu consider că mai taie un pic din aceste diferențe care încep să fie tot mai mari în zilele noastre între copii și hainele pe care le poartă aceștia”.
Opiniile vin și din partea autorităților școlare. Daniel Alexandru Ion, inspector școlar general în județul Dolj, a afirmat într-o emisiune TV: „Vom reuși împreună să-i determinăm pe elevii noștri să înțeleagă că a veni îmbrăcat decent la școală reprezintă o formă de respect, în primul rând, pentru sine și apoi pentru ceilalți din jurul lor”.
Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, a atras atenția asupra tendințelor din rândul elevilor de clasa a V-a: „Se vede această modalitate de a-l pune într-un fel pe celălalt într-o inferioritate, adică se uită de unde sunt adidașii tăi, ce fel de telefon ai”. Ea a precizat că, prin colaborarea cu părinții, astfel de comportamente se reduc semnificativ până în clasa a VI-a.
În plan legislativ, un proiect depus recent la Senat propune completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 cu prevederi care să introducă uniforma școlară obligatorie, dar gratuită pentru elevi. Detaliile privind componentele uniformei urmând să fie stabilite prin ordin al ministrului, dacă inițiativa va fi adoptată.
Tradiția uniformei școlare în România datează din secolul al XIX-lea. Prima apariție a fost în 1897, la școlile din Turnu Severin, iar în 1906 purtarea uniformei a fost făcută obligatorie la nivel național de către Spiru Haret. De-a lungul timpului, uniforma a fost un simbol al disciplinei și egalității între elevi, mai ales în perioada comunistă.
După 1989, uniforma a început să fie percepută mai mult ca o restricție a libertății personale, iar multe școli au renunțat la obligativitatea acesteia, oferind libertate de alegere elevilor și părinților. În prezent, uniforma este mai frecvent întâlnită în mediul privat sau în instituțiile cu tradiție, unde este considerată un semn de prestigiu, în timp ce în școlile de stat accentul se pune pe o ținută decentă și adaptată mediului educațional.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
