
O nouă tragedie zguduie România! Impact violent între două tramvaie! Sunt mulți răniți!
Două tramvaie au fost implicate într-un grav accident, în urmă cu puțin timp, în Piața Traian din Timișoara, după ce unul dintre ele a deraiat, potrivit corespondentului Antena 3 CNN. Impactul a dus la rănirea a trei persoane, toate conștiente și cooperante, care au refuzat transportul la spital, deși au primit îngrijiri medicale la fața locului.
CITEȘTE ȘI: Sindicatele din Educație anunță! Ce se întâmplă pe 8 septembrie! Revin elevii în bănci?
La locul accidentului au intervenit trei autospeciale ale pompierilor, un echipaj SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
„Vorbim de un accident între două tramvaie, într-o piață din Timișoara, după ce, se pare, unul dintre tramvaie ar fi deraiat. Vehiculele s-au lovit, iar în urma impactului au fost rănite două persoane dintr-un tramvai și o a treia persoană din celălalt tramvai”, a declarat Andreea Borboros, corespondent Antena 3 CNN.
Polițiștii au izolat zona pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului. Cele două femei vatman aflate la volanul tramvaielor au fost și ele asistate medical, fiind în stare de panică.
Imaginile surprinse la fața locului arată că geamurile tramvaielor s-au spart în urma coliziunii, iar cioburile au ajuns pe scaunele pasagerilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
