
Anunțul momentului pentru români! Ce se întâmplă cu facturile la energie?
Trei operatori de energie electrică din România au redus tarifele sub pragul de 1,30 lei pe kWh, care a fost plafonul până la 1 iulie, a anunțat joi ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
„Uitându-mă pe comparatorul public de prețuri, am văzut că avem un operator de furnizare care vine cu o ofertă de 1 leu per kWh, iar toți ceilalți operatori se învârteau în jurul cifrei de 1,50 lei. După o discuție aplicată și foarte fermă din partea mea, împreună cu ANRE și Consiliul Concurenței, am observat mai multe scăderi și avem deja trei operatori pe piața din România a căror tarife au scăzut sub 1,30 lei, cifra maximă la care era plafonat prețul până la data de 1 iulie”, a declarat ministrul după ședința de Guvern.
Bogdan Ivan a spus că această evoluție arată că mesajul ferm al Guvernului a fost înțeles de companii. „Tranzităm o perioadă extrem de importantă și avem nevoie ca anumite companii, care au obținut profituri serioase în România, să țină cont de faptul că în această perioadă complicată trebuie să susținem țara. Mă bucur că au înțeles acest mesaj și, prin măsurile discutate împreună și prin optimizarea proceselor, achizițiilor și costurilor, am reușit să vedem o tendință de scădere care se va reflecta în facturile viitoare”, a precizat el.
Ministrul a explicat că legislația permite fiecărui consumator, fie persoană fizică sau companie, să schimbe operatorul de furnizare a energiei electrice gratuit, într-un interval cuprins între 24 de ore și 30 de zile. Acest lucru se poate face online, direct de pe site-ul Autorității de Reglementare în Energie (ANRE). Astfel, un consumator care plătește în prezent 1,50 lei/kWh poate compara ofertele disponibile pe piață și poate opta pentru un operator care oferă prețuri între 1,00 și 1,26 lei/kWh.
Ministrul Energiei a anunțat și pregătirea unei aplicații digitale care să reducă costurile energiei electrice cu aproximativ 24%. „Pentru a asigura o susținere suplimentară din partea statului, am pregătit o aplicație pe care o vom transmite până în 9 septembrie către Banca Europeană de Investiții. Aceasta va da începutul digitalizării sistemului energetic național și va conduce la o reducere de circa 24% a costului final al energiei electrice. Impactul îl vom vedea în 12-24 de luni”, a explicat Bogdan Ivan.
De la 1 iulie, consumatorii vulnerabili primesc un voucher lunar de 50 de lei pentru plata facturilor la electricitate. Acest sprijin este destinat aproximativ 2,1 milioane de consumatori casnici, adică un sfert din total, și se acordă sub formă de tichete electronice utilizabile exclusiv pentru plata energiei electrice. Programul vizează persoanele și familiile cu venituri reduse, aflate în risc de sărăcie. Impactul bugetar estimat este de circa 1 miliard de lei pentru perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.
Guvernul a aprobat un memorandum cu măsuri pentru reducerea etapizată a prețului la energia electrică și dezvoltarea unei piețe mature și funcționale. Printre acestea se numără:
Aceste măsuri au fost agreate cu organizațiile reprezentative din domeniul energiei.
Bogdan Ivan a explicat că, după încheierea schemei de plafonare-compensare la 1 iulie, prețul final al facturii a crescut chiar și dublu pentru consumatorii finali. „În România sunt 3,7 milioane de puncte de consum gospodăresc, care până în iulie aveau un consum mediu de aproximativ 100 kWh și o factură estimativă de 70 de lei. Odată cu eliminarea schemei de plafonare, facturile au crescut semnificativ, chiar și dublu”, a spus ministrul, într-o conferință de presă.
El a adăugat că persoanele cu venituri sub 1.950 lei beneficiază de o bonificație lunară de 50 de lei, care acoperă 60-70% din creșterea prețului. Această măsură vizează aproximativ 4 milioane de oameni, prin 2,1 milioane de puncte de consum.
Ministrul a atras atenția că România are unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie din Uniunea Europeană. Acest lucru este consecința închiderii capacităților de producție pe bază de cărbune și gaz, care reprezentau peste 56% din mixul energetic, în ultimii 10 ani.
„Am căutat soluții împreună cu specialiști din minister și autoritățile de reglementare pentru a scădea prețul la consumatorul final prin măsuri de piață și creșterea capacităților de producție”, a afirmat Ivan.
El a subliniat că România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) unele dintre cele mai ambițioase ținte de decarbonizare din UE, inclusiv eliminarea exploatării cărbunelui și a centralelor pe cărbune până la sfârșitul anului 2025. Aceasta a condus la transformarea României din exportator net de energie în importator net, în special în orele de vârf, când prețurile pe bursă pot fi mult mai mari.
Ministrul a prezentat un plan pe termen scurt, mediu și lung pentru ca România să redevină exportator net de energie și să ajungă la un preț final sub media UE. Acesta include finalizarea proiectelor de înlocuire a capacităților de producție în bandă, care au întârzieri de 3-4 ani, și o monitorizare strictă a implementării acestora.
Proiectele Hidroelectrica, începute unele încă din 1985, sunt finalizate în proporție de peste 70-80%, dar sunt blocate din cauza contestațiilor legate de avizele de mediu. „Am început o discuție pragmatică cu Ministerul Mediului pentru a identifica situațiile ce pot fi deblocate și cele care necesită avize suplimentare. Cred foarte mult în protecția mediului, dar avem nevoie și de energie electrică ieftină”, a spus Ivan.
În ceea ce privește termocentrala Iernut, ministrul a menționat că situația este complicată, deoarece compania câștigătoare a achiziției este în insolvență.
Pentru a găsi soluții, ministerul se concentrează pe doi piloni principali: creșterea capacităților de producție și stocarea energiei electrice. „Am analizat toate proiectele aflate în diverse stadii – proiectare, achiziție sau implementare – și am creat o matrice clară care arată cum, până în 2032, România poate deveni exportator net de energie”, a declarat Bogdan Ivan.
El a adăugat că, până la sfârșitul anului viitor, vor fi puse în funcțiune 435 MW din surse solare, iar prin PNRR sunt pregătiți alți 1.100 MW pentru a fi operaționali.
A fost elaborat un mecanism pentru a crea în următoarele trei luni principiul achizitorului unic, care va reduce costurile tehnologice și pierderile din rețea, scăzând astfel prețul pentru consumatorul final. „Astăzi, energia electrică activă pleacă de la producător cu un preț care reprezintă aproximativ 50% din costul final. Restul sunt tarife de transport, distribuție, furnizare, accize, TVA și alte taxe. Prin acest mecanism vom reduce prețul final”, a explicat ministrul.
Un alt element important îl reprezintă implementarea masivă a contorizării inteligente și tarifele dinamice, prin platforme informatice integrate. „În prezent, 16% dintre consumatori consumă aproape jumătate din energia totală a țării. Ne propunem să începem cu acești consumatori mari, aproximativ 1,5 milioane, și să dezvoltăm platforme care să ofere o evidență clară a consumului la fiecare 15 minute, facilitând astfel adaptarea ofertelor furnizorilor”, a spus Ivan.
El a subliniat că aceste măsuri nu vor rezolva integral problemele din sectorul energetic, dar reprezintă un demers unic în ultimii ani, care a reunit producători, operatori privați, reglementatori și statul cu un obiectiv clar: scăderea prețului final la energie pentru consumatorii români.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
