
Acum! Cunoscut om de afaceri găsit mort în propriul restaurant! Este alertă maximă!
O descoperire macabră a avut loc astăzi în județul Prahova, unde administratorul complexului Cupola a fost găsit fără viață într-o anexă a localului. Potrivit primelor informații, victima este un bărbat în vârstă de 38 de ani, care ar fi recurs la un gest extrem. Trupul său a fost descoperit de către un angajat al restaurantului, care a alertat imediat autoritățile.
CITEȘTE ȘI: Premieră pe A1 Pitești-Sibiu! Așa ceva nu s-a mai întâmplat pe nicio autostradă din România!
Surse apropiate anchetei susțin că, înainte de tragedie, administratorul nu a mai răspuns apelurilor repetate ale unor apropiați. Mai mult, acesta ar fi avut recent discuții aprinse cu unul dintre acționarii complexului.
La fața locului au intervenit polițiștii și criminaliștii, care au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, unde medicii legiști vor efectua necropsia.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca anchetatorii să clarifice toate împrejurările tragediei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
