
Flăcări și panică! Momente de groază pentru zeci de copii într-o biserică, după izbucnirea unui incendiu!
Zeci de copii și cadre didactice din Dudeștii Noi, județul Timiș, au trăit clipe de groază după ce un incendiu a izbucnit în biserica în care se aflau, folosită și cu scop educațional.
CITEȘTE ȘI: Premieră pe A1 Pitești-Sibiu! Așa ceva nu s-a mai întâmplat pe nicio autostradă din România!
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentele 1 și 2 Timișoara, cu patru autospeciale de stingere, sprijiniți de două ambulanțe SAJ. În sprijin a fost chemat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.
Toate cele 35 de persoane – 31 de copii și patru cadre didactice – au reușit să iasă în siguranță din clădire, potrivit ISU Timiș, citat de Mediafax.
„Se acționează pentru eliminarea efectelor negative și pentru depistarea eventualelor focare ascunse”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea cercetărilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
