Amendă de 800 lei pentru cei care stau la casă! E strict interzis să facă acest lucru!
Persoanele care locuiesc la casă trebuie să fie atente la modul în care gestionează frunzele și resturile vegetale, întrucât riscă amenzi ce pot ajunge la 800 de lei dacă nu respectă prevederile legale.
CITEȘTE ȘI: Vești proaste! Cine sunt bugetarii care pierd o minivacanţă? Nu te-ai fi așteptat la așa ceva!
Odată cu venirea toamnei, curțile și trotuarele din fața locuințelor se umplu de frunze căzute și alte resturi vegetale. Legea nr. 181/2020, precum și regulamentele locale de salubrizare, stabilesc clar obligațiile proprietarilor în privința colectării și eliminării acestor deșeuri.
Conform legislației, frunzele și resturile vegetale trebuie colectate separat și valorificate prin compostare sau predate operatorilor autorizați de salubritate.
Deși mulți proprietari aleg să ardă frunzele, această practică este sancționată. Amenzile pentru persoanele fizice pot varia între 400 și 800 de lei, iar pentru firme sau instituții pot ajunge până la 20.000 de lei, potrivit prevederilor legale.
Fiecare primărie stabilește propriul regulament de salubrizare, care detaliază responsabilitățile locuitorilor privind curățenia curților și a spațiilor din fața caselor. Regulamentele locale prevăd, de regulă, curățarea trotuarelor, depozitarea frunzelor și a crengilor uscate în locuri special amenajate sau în recipiente indicate de operatorii de salubritate, precum și respectarea programului de colectare a deșeurilor vegetale.
Nerespectarea acestor reguli poate atrage sancțiuni din partea poliției locale sau a altor autorități, valoarea amenzilor fiind stabilită la nivel local.
Proprietarii pot alege să composteze resturile vegetale în gospodărie, să le predea firmelor de salubritate în zilele stabilite sau să le ducă la centrele de colectare special amenajate, acolo unde acestea există. Specialiștii recomandă alternarea materialelor uscate cu cele verzi și menținerea unei umidități adecvate pentru obținerea unui compost de calitate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp