S-a aflat acum! Săptămâna mult așteptată: când intră elevii din Argeș în vacanța de schi!
Ministerul Educației a stabilit perioada în care elevii din România se vor bucura de așa-numita „vacanță de schi” din anul școlar 2025–2026. Aceasta nu este fixă la nivel național, ci variază de la județ la județ, fiind programată între 9 februarie și 1 martie 2026.
CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! Un nou „Transfăgărășan” se construiește în România! Ce județe va traversa?
În Argeș, inspectoratul școlar a decis ca săptămâna liberă să fie cuprinsă între 16 și 22 februarie 2026. Aceeași alegere au făcut și alte județe importante, printre care București, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Vâlcea, Dolj și Gorj.
Autoritățile explică faptul că această vacanță mobilă a fost gândită pentru a oferi copiilor un moment de relaxare în mijlocul iernii. Elevii vor avea ocazia să profite de sporturile de sezon, de activități în aer liber sau pur și simplu de câteva zile de odihnă înaintea intensificării ritmului școlar.
Pe lângă vacanța de schi, elevii vor avea la dispoziție mai multe perioade de repaus:
toamnă: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
Paște: 4 – 14 aprilie 2026
vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026
Prin urmare, pentru elevii argeșeni, luna februarie va aduce o săptămână de pauză binevenită, plasată exact între semestre, menită să le ofere energie și echilibru înaintea pregătirilor pentru examene și finalul de an școlar.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp