
Doliu IMENS în PSD! Un important lider găsit mort în propria casă! Colegii au dat alarma!
Este doliu imens în PSD! Corneliu Braia, viceprimarul orașului Uricani din Valea Jiului, a fost găsit decedat în locuința sa, la vârsta de 64 de ani. Descoperirea a fost făcută după ce colegii de partid și angajații primăriei s-au îngrijorat din cauza absenței sale nejustificate de la serviciu.
CITEȘTE ȘI: Argeș. Spitalul Mioveni angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs?
Autoritățile au fost alertate prin numărul unic de urgență 112, întrucât social-democratul nu s-a prezentat la muncă luni, 2 decembrie, imediat după minivacanța de Ziua Națională petrecută alături de familie. Potrivit apropiaților, edilul nu obișnuia să lipsească fără să anunțe și nu a răspuns la apelurile telefonice insistente, fapt care a ridicat semne de întrebare.
La domiciliul viceprimarului s-au deplasat echipaje de poliție și ambulanță. Pentru a pătrunde în imobil, forțele de ordine au fost nevoite să forțeze ușa de acces, găsind trupul neînsuflețit al bărbatului. În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar corpul a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei, procedură care va stabili cu exactitate cauza decesului.
Corneliu Braia era lider al organizației PSD Uricani și se afla la al șaselea mandat consecutiv de viceprimar. Confirmarea decesului a venit din partea președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, care a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook.
„Am aflat cu profundă durere de dispariţia fulgerătoare a colegului nostru, Corneliu Braia, viceprimarul oraşului Uricani. Plecarea sa atât de timpurie lasă în urmă o tristeţe adâncă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi au lucrat alături de el. Corneliu Braia a fost un om devotat comunităţii, un coleg respectat şi un adevărat sprijin pentru mulţi dintre noi”, a transmis șeful CJ Hunedoara.
Laurențiu Nistor a adăugat că memoria colegului său va rămâne prezentă în comunitate: „Îi vom păstra vie amintirea şi vom rămâne recunoscători pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
