
Recent, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş a anunţat că în judeţul Argeş, în momentul de faţă există 1077 de locuri de muncă vacante. Aşa cum probabil ne-am obişnuit în ultima perioadă, cele mai multe locuri de muncă disponibile sunt în domeniul confecţiilor, mai exact peste 450 de locuri de muncă vacante. Deasemenea, mai există locuri de mncă disponibile şi în domenii precum comerţ, construcţii, industrie, transporturi sau hoteluri şi restaurante. Cei interesaţi, pot consulta lista completă și cu informații detaliate despre locurile de muncă vacante la sediul AJOFM Argeș și pe site-ul instituției, la secțiunea “locuri de muncă vacante”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
