ULTIMĂ
ORĂ

Doliu imens în televiziune! O cunoscută jurnalistă a murit fulgerător. Mesajul cutremurător lăsat de fiul ei!

Lumea jurnalismului din județul Bistrița-Năsăud este în doliu după decesul fulgerător al Annei Chifa Mican. Jurnalistă cunoscută și apreciată, aceasta a fost o prezență constantă în mass-media locală, fiind colaboratoare a ziarului Răsunetul și realizatoare de emisiuni pentru posturile Sângeorz TV, Tele21 Bistrița și AS TV Bistrița.

Anunțul tragic a fost făcut public de fiul jurnalistei, Cristi Mican, care a postat un mesaj emoționant în mediul online în memoria mamei sale. Conform informațiilor oferite de romaniatv.net, el a descris dispariția ei nu ca pe o absență, ci ca pe o mutare către un alt plan al existenței.

„Astazi, mama mea a plecat dintre noi. Nu ca o absenta, ci ca o prezenta care se muta intr-un alt plan. A ramas in urma tacerea, dar si tot ceea ce a fost autentic si viu in ea, pentru ca lucrurile traite cu adevar nu se pierd. Mama mea a fost un om al cuvantului si al responsabilitatii. Realizator TV si jurnalist, a fost o voce cunoscuta si respectata, dar dincolo de profesie a fost o prezenta care a stiut sa apropie oamenii, sa asculte si sa inteleaga. A vazut intotdeauna omul din spatele fiecarei subiect si a tratat fiecare poveste cu respect si seriozitate”, a transmis Cristi Mican.

Fiul jurnalistei a evocat, de asemenea, caracterul puternic și discreția mamei sale, menționând sprijinul pe care l-a primit de-a lungul vieții:

„A fost o femeie inteligenta, echilibrata si profund umana. A avut discernamant, discretie si o generozitate reala. A fost implicata, prezenta si atenta la ceilalti. A daruit fara ostentatie si a iubit fara conditii. Frumusetea ei nu a tinut de aparente, ci de caracter. Credința i-a fost sprijin si reper. A trait-o fara demonstratii, in mod firesc, in gesturi si in felul ei de a fi. De acolo i-au venit linistea si forta. A stiut ca, dincolo de ceea ce se vede, exista o randuiala care da sens si echilibru. In tot acest timp, prin incercarile grele prin care a trecut si prin cele pe care le-am trait impreuna, a pastrat mereu un zambet. Nu din negare, ci din forta. Un zambet care a fost o forma de curaj, de iubire si de credinta. Si acesta este un lucru care spune totul despre ea.”

Mesajul subliniază recunoștința pentru educația și valorile lăsate moștenire, Cristi Mican considerând-o pe mama sa un adevărat simbol de demnitate și omenie.

„Mama mea s-a luptat pentru mine, pentru viata mea si pentru drumul meu. M-a crescut, m-a educat si m-a protejat. Mi-a oferit tot ce a avut si tot ce a putut, adesea mai mult decat atat. M-a invatat principii, onoare, respect si demnitate. M-a invatat sa tratez oamenii egal, corect, sa respect pe cei care ma respecta si, mai presus de orice, m-a invatat ce inseamna omenia. Pentru mine, a fost cel mai bun parinte. Sprijinul meu constant. Siguranta mea. Locul meu de intoarcere. Pentru lume, a fost un reper. Pentru cei care au cunoscut-o, a fost lumina. Pentru mine, a fost inceputul. A dus lupta pana la capat cu demnitate si luciditate. Nu s-a revoltat si nu a renuntat. A mers inainte cu verticalitate si cu iubirea intreaga. De aceea, pentru mine, mama mea ramane o eroina, nu prin gesturi spectaculoase, ci prin felul in care a stiut sa traiasca si sa iubeasca. Iti multumesc, mama, pentru tot ceea ce mi-ai oferit. Pentru viata, pentru dragoste si pentru valorile pe care mi le-ai lasat. Nu ai plecat cu adevarat. Traiesti in mine, in fiecare pas, in fiecare alegere dreapta, in fiecare lucru bun pe care il voi face mai departe. Dumnezeu sa te odihneasca in pace. Drum lin, mama, te iubesc!”, a încheiat acesta.

ANNA CHIFA MICAN RTV

Colegii și prietenii deplâng moartea jurnalistei

Vestea decesului a generat numeroase reacții în rândul comunității jurnalistice. Menuț Maximinian, un apropiat al acesteia, și-a exprimat astfel regretul:

„Odihnă veşnică în Grădina Raiului, acum când porţile Cerului sunt deschise, prietenă dragă! Anul acesta nu ai mai colindat cu noi, nici filmări nu am făcut împreună! Amintirile noastre sunt prea multe să te pot uita vreodată! Vei rămâne mereu în sufletele noastre ca un om bun şi luminos!”, a transmis jurnalistul, citat de publicația Observator BN.

De asemenea, colega sa de presă, Lavina Petruț, a lăsat un mesaj plin de tristețe: „O veste nespus de tristă a ajuns la noi în această dimineață! Omul minunat și plin de energie, Ani (Anna Chifa Mican), a plecat dintre noi. Nu am cuvinte! Dumnezeu să te odihnească în pace și de acolo de sus să ai grijă de cel care a fost lumina ochilor tăi și de mama ta.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.