
Exclusiv! Mari Pană, șefa APIA Argeș și-a aflat sentința! Judecătorii au anunțat acum!
Mariana Turcescu (fostă Pană), directorul suspendat al APIA Argeș a fost condamnată definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzată de către procurorii DNA că a intervenit alături de directorul adjunct al instituției pentru a ajuta o cunoștință pentru a promova un examen de angajare al instituției pe care o conducea. De asemenea, și colega sa, Anamaria Delureanu, director adjunct al instituției, a primit o pedeapsă de un an și jumătate cu suspendare pentru complicitate. Mai mult, cele două vor fi nevoite să presteze muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Pitești sau a Casei de Pensii Argeș.
Turcescu a fost acuzată inițial de acuzată de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Concret, în cursul lunii februarie 2021, Mariana Turcescu (fostă Pană), „beneficiind de ajutorul colegei sale, Delureanu Anamaria Alexandra (n.r. – director adjunct APIA Argeș), printr-un intermediar, ar fi remis lista cu subiectele propuse unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional debutant”, scos la concurs de instituția pe care o conduceau. Ca urmare, în luna martie 2021, persoana respectivă a câștigat concursul și a ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
