ULTIMĂ
ORĂ

S-a aflat! Cum a fugit „sultanul veiozelor” din țară chiar în permisie. Unde a fost văzut milionarul ultima dată?

Abdullah Ataș, supranumit „sultanul veiozelor”, a dispărut după ce a beneficiat de o permisie de trei zile din Penitenciarul Rahova. Afaceristul turc, care ispășește o pedeapsă pentru uciderea unui polițist, ar fi trebuit să se prezinte la unitatea de detenție sâmbătă, la ora 10:00, însă acesta nu a mai revenit.

Ultimele imagini cu Ataș înainte de a i se pierde urma îl arată pe acesta sâmbătă seara, relaxat, într-un restaurant turcesc din București, alături de un alt bărbat. Se suspectează că afaceristul s-ar fi întâlnit cu doi foști colegi de celulă care l-ar fi ajutat în demersul său. Deși permisia fusese aprobată pentru o locație din Voluntari, persoana de contact a declarat polițiștilor că Ataș ar fi fost în drum spre penitenciar cu soția sa, însă femeia a negat că ar fi știut despre învoire.

Surse din cadrul anchetei indică faptul că Abdullah Ataș ar fi apelat la un transportator pentru a fugi din țară, existând suspiciuni că acesta a trecut deja frontiera în Bulgaria, având ca destinație finală Turcia. În acest context, polițiștii au instituit filtre și efectuează verificări în trafic pentru a identifica orice detaliu care ar putea duce la capturarea milionarului.

Tragedia din 2015: „Dulăul de la Rutieră”, ucis într-o cursă nebună

Condamnarea lui Abdullah Ataș a venit în urma unui eveniment tragic petrecut în august 2015, în nordul Capitalei. Aflat sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de 1,65 la mie, turcul a ignorat semnalele polițiștilor și l-a lovit din plin pe agentul Gheorghe Ionescu. Polițistul, cunoscut sub numele de „Dulăul”, a fost târât pe capota mașinii mai bine de 300 de metri, într-o cursă în care viteza a depășit 180 km/h. Agentul a decedat ulterior, iar Ataș a primit o pedeapsă de 22 de ani și 10 luni de închisoare. Deși fusese încarcerat inițial în regim de maximă siguranță, participarea la diverse activități i-a permis obținerea a 24 de învoiri până în prezent.

Referitor la acest caz, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat: „A părăsit peniteciarul, a revenit de fiecare dată. Aştept să văd ce rezultate vor fi furnizate de către Administraţiei Naţionale a Peniteciarelor în urma solicitărilor de a se face un control concret la Rahova pe acest aspect. S-ar fi respectat permisiunile în cazul acestei persoanei”.

Reacția familiei victimei este una de revoltă. Elena Mihai, sora polițistului decedat, a afirmat: „Nu este posibil ceva de genul, adică să îi dea permisie. Deci nu se poate, mai ales că nu a fost la adresa respectivă, că aşa am înţeles, e inadmisibil. Vreau şi eu să ştiu ce lege avem în România dacă de 20 de ori până acum el a ieşit afară. Ăsta nu merita nici o oră afară. Deci m-am dus în tribunal când era în judecată şi nici măcar în tribunal nu avea bunul simţ să zică „Băi, fraţilor, am greşit”. Râdea, zeflemist”.

Statistile sistemului penitenciar arată o situație îngrijorătoare, conform sindicalistului ANP, Cosmin Dorobanțu: „Ultima permisiune de ieşire din penitencia de 3 zile a fost dată la propunerea Rahova de directorul general de la ANP. Putea să îşi planifice această cvasievadare? E o intrebare legitimă, la care ar trebuie să răspundă directorul general, conducerea penitewnciarului Rahova”. Aceasta reprezintă a cincea evadare raportată din luna mai a anului trecut până acum sub actuala conducere a penitenciarelor. Datele arată că, numai anul trecut, 98 de deținuți condamnați pentru omor au beneficiat de dreptul de a părăsi închisoarea pentru perioade mai lungi de o zi.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.