
Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul tragediei de la Pitești. Cine a fost medicul Alin Neacșu și ce se ascundea în spatele unei vieți aparent perfecte?
Ancheta declanșată după moartea lui Alin Neacșu, kinetoterapeutul găsit fără viață în spitalul Muntenia din Pitești, scoate la lumină detalii care adâncesc dramatismul unei povești greu de înțeles. La doar 33 de ani, Alin părea să aibă totul: o carieră solidă în domeniul recuperării medicale, o familie frumoasă și respectul colegilor.
În spatele acestei imagini, însă, se pare că se ascundea o luptă tăcută. Surse apropiate familiei vorbesc despre faptul că Alin Neacșu aflase recent de o problemă medicală, un diagnostic primit cu puțin timp înainte de tragedie. Deși nu există, în acest moment, informații oficiale care să lege direct această veste de gestul său extrem, apropiații spun că impactul emoțional ar fi fost unul puternic. Cu toate acestea, nimic din comportamentul său nu trăda suferința interioară.
În ziua tragediei, Alin a ajuns la muncă la fel ca în oricare altă dimineață. A discutat cu colegii, și-a respectat programul, fără ca cineva să observe semne de neliniște. Câteva ore mai târziu, avea să fie găsit fără viață în biroul său, chiar în locul în care, de ani de zile, îi ajuta pe alții să se recupereze și să meargă mai departe. Șocul a fost devastator pentru personalul medical, care îl descrie ca pe un om calm, empatic, extrem de dedicat meseriei și pacienților săi.
Durerea este cu atât mai mare cu cât, în mediul online, Alin și soția sa – medic în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești– apăreau ca o familie unită. Cei doi aveau împreună un băiețel, iar imaginile recente, publicate în preajma sărbătorilor, surprindeau momente intime, zâmbete și apropiere. Nimic nu lăsa de înțeles drama care urma să se producă.
Alin Neacșu activa în cadrul Muntenia Hospital, la Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, încă din anul 2014. De-a lungul carierei, a urmat stagii de voluntariat la Spitalul Județean de Urgență Pitești, în secțiile ATI și Ortopedie, și a participat constant la cursuri de perfecționare profesională. Era membru al Asociației Profesionale a Fizioterapeuților „Muntenia”, deținea autorizație de liberă practică și era apreciat atât de colegi, cât și de pacienți.
Moartea lui Alin Neacșu lasă în urmă o soție îndurerată, un copil mult prea mic pentru a înțelege pierderea și o comunitate medicală în stare de șoc. Dincolo de anchete și proceduri, rămâne imaginea unui om care, deși părea că are o viață împlinită, ducea o luptă nevăzută. O tragedie care ridică, din nou, întrebări dureroase despre suferința tăcută și fragilitatea din spatele aparențelor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
