
Mihai Coteț: „Responsabilitatea politică înseamnă mai mult decât spectacol. România are nevoie de stabilitate!”
Senatorul Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului României și președinte al PNL Pitești, a transmis un mesaj ferm în contextul dezbaterii celor trei moțiuni simple depuse de opoziție și discutate ieri în Senat. Acesta a subliniat că respingerea lor este o obligație politică și instituțională pentru partidele din coaliția de guvernare.
„Este o chestiune de responsabilitate politică și de respect față de mandatul primit de la cetățeni”, a declarat Mihai Coteț, atrăgând atenția că o majoritate parlamentară funcțională nu poate exista fără solidaritate, coerență și asumare din partea partidelor care susțin Guvernul.
Vicepreședintele Senatului avertizează că orice vot favorabil moțiunilor opoziției ar transmite un semnal politic periculos, echivalent cu o slăbire deliberată a majorității parlamentare și cu o posibilă aliniere, fie și indirectă, la agenda AUR. „România nu își poate permite ambiguități sau jocuri politice care subminează actul de guvernare”, a punctat acesta.
Mihai Coteț a criticat dur strategia opoziției, pe care o consideră un nou exercițiu de populism lipsit de soluții reale. În opinia sa, moțiunile simple nu oferă alternative concrete pentru cetățeni, ci urmăresc mai degrabă expunerea mediatică prin discursuri inflamate și gesturi fără finalitate legislativă.
„Parlamentul funcționează prin legi, proiecte și dezbateri constructive. Critica este legitimă, dar devine credibilă doar atunci când este dublată de propuneri serioase și inițiative aplicabile”, a mai transmis senatorul liberal.
În final, Mihai Coteț a subliniat că stabilitatea instituțională și maturitatea politică sunt esențiale în momentele-cheie pentru statul român. „Responsabilitatea politică înseamnă mai mult decât spectacol. Statul se construiește prin decizii clare și prin unitate, nu prin calcule de moment”, a concluzionat vicepreședintele Senatului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
