
ARGEȘ! Ce au pățit 41 de elevi care au privit la bătaia dintre elevii din Costești! Amenzi uriașe și arestări!
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și cei ai Poliției Orașului Costești au finalizat o amplă anchetă în urma unor incidente violente între elevi, care au fost filmate și distribuite în mediul online. Oamenii legii au identificat toți participanții și au aplicat sancțiuni severe, inclusiv reținerea a doi adolescenți și amendarea a zeci de martori care au asistat la scenele de agresiune.
CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. Spitalul Leordeni angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs?
Conflictul principal a avut loc în dimineața zilei de 22 ianuarie. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, scandalul a pornit inițial între doi tineri de 16 ani, unul din localitatea Buzoești și celălalt din Tătărăștii de Sus, județul Teleorman. Ulterior, alți doi minori, cu vârste de 16 și 17 ani, ambii din comuna Miroși, au intervenit în dispută și l-au lovit pe băiatul din Buzoești.
În urma probatoriului administrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, patru minori au fost puși sub acuzare. „Doi dintre aceștia, respectiv minorii de 17 ani și de 16 ani, din comuna Miroși, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță”, au precizat reprezentanții poliției. Aceștia urmează să fie prezentați în fața procurorilor cu propuneri de măsuri preventive, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor circumstanțelor faptei.
Polițiștii au luat măsuri și împotriva celor care au privit agresiunile fără să intervină. În total, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.150 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială. Situația amenzilor este următoarea:
Sumele amenzilor au fost stabilite conform legislației aplicabile minorilor, valorile minime și maxime fiind reduse la jumătate. De asemenea, aceștia au posibilitatea de a achita jumătate din minimul sancțiunii în termen de 15 zile, conform OG 2/2001.
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au scos la iveală alte două stări conflictuale petrecute recent, pe 20 și 22 ianuarie, care nu aveau legătură cu incidentul principal. Aceste dispute au avut loc în pauzele dintre orele de curs și au implicat elevi cu vârste de 14 și 15 ani.
Toți copiii implicați în aceste noi cazuri au fost audiați la sediul poliției în prezența părinților. În ambele situații au fost deschise dosare penale pentru infracțiunile de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
Deși în toate cele trei cazuri investigate au fost parcurse procedurile legale prevăzute de Legea 26/2024 privind emiterea ordinelor de protecție, autoritățile au informat că nu a fost emis niciun astfel de ordin. Polițiștii continuă activitățile de identificare a tuturor persoanelor implicate, beneficiind de sprijinul cadrelor didactice pentru finalizarea cercetărilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
