ULTIMĂ
ORĂ

Alertă sanitară în România! Cazurile au explodat de 62 de ori într-un an: Copiii, cei mai afectați!

Alertă sanitară în România! Cazurile au explodat de 62 de ori într-un an: Copiii, cei mai afectați!

Sistemul medical din România se confruntă cu o presiune majoră, după ce numărul infecțiilor respiratorii a ajuns la pragul de 100.000 de cazuri înregistrate în mai puțin de 14 zile. Medicii trag un semnal de alarmă cu privire la răspândirea accelerată a tusei convulsive, o boală extrem de contagioasă care afectează toate grupele de vârstă, dar care pune în pericol în special viața sugarilor și a vârstnicilor.

CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. Primăria Călinești angajează! Mai multe posturi scoase la concurs!

Conform datelor furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), criza este accentuată de scăderea drastică a ratei de imunizare. Forumul Român Pro-Vaccinare (FRPV) avertizează că această reticență față de vaccinare a dus la o explozie a numărului de îmbolnăviri.

Scăderea ratelor de vaccinare și impactul asupra sănătății publice

Situația actuală reflectă o criză profundă în ceea ce privește ratelor de vaccinare din România. Statistica oficială a INSP indică cifre îngrijorătoare pentru principalele seruri incluse în Planul Național de Vaccinare:

  • 55% acoperire vaccinală la 12 luni pentru Hepatita B, DTPa, VPI și Hib;
  • 47,4% pentru vaccinul ROR;
  • 54% pentru vaccinul pneumococic;
  • 6,1% pentru vaccinarea antigripală la nivelul populației generale.

„Scăderea ratei de vaccinare înseamnă că tot mai mulți oameni rămân expuși în fața unor boli care pot fi severe și chiar amenințătoare de viață. Vaccinarea rămâne una dintre cele mai sigure modalități prin care fiecare dintre noi își poate proteja propria sănătate și sănătatea celor dragi”, a explicat Victoria Aramă, președinta Societății Române de Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății, conform comunicatului FRPV.

Explozia cazurilor de tuse convulsivă

Evoluția tusei convulsive, o infecție provocată de bacteria Bordetella pertussis, este considerată critică de către specialiști. Dacă în cursul anului 2023 au fost raportate doar 48 de cazuri, cifrele au crescut exponențial ulterior. Pentru anul 2025, statisticile indică 519 cazuri, o cifră care, deși reprezintă o scădere față de vârful anterior, rămâne alarmantă din cauza riscului de deces în rândul bebelușilor.

În săptămâna 9-15 februarie, la nivel național au fost raportate 96.927 de cazuri de infecții respiratorii, incluzând gripa clinică, pneumoniile și IACRS. Deși numărul este cu 8,9% mai mic față de săptămâna precedentă și cu peste 37% mai scăzut comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, presiunea asupra spitalelor rămâne ridicată.

În același interval, autoritățile au raportat 4.404 cazuri de gripă și 53 de cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI). Totodată, au fost confirmate 4 noi decese cauzate de virusul gripal.

Riscurile pentru sugari și importanța prevenției

Într-o intervenție pentru publicația FANATIK, dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie București – Ilfov, a explicat de ce tusea convulsivă, supranumită și „boala celor 100 de zile de tuse”, este atât de periculoasă. Aceasta afectează grav copiii și persoanele care suferă de boli cronice.

„Tusea convulsivă este dramatică la copiii și la persoanele care au deja boli cronice, anumite boli care îi fac mai vulnerabili. De asemenea, sunt vulnerabili din cauza nevaccinării. Părinți refuză să vaccineze copiii și ajung să se confrunte cu tusea convulsivă pentru că nu au anticorpii necesari obținuți prin vaccinare”, a precizat dr. Sandra Alexiu pentru sursa citată.

Medicul a subliniat că bebelușii sub două luni, care nu au vârsta necesară pentru vaccinare, pot fi protejați doar dacă mamele se vaccinează în timpul sarcinii pentru a le transmite anticorpi prin placentă. De asemenea, adulții ar trebui să efectueze un rapel la fiecare 10 ani, serviciu care este gratuit, însă mulți refuză această măsură de protecție.

Simptomele care necesită vizita urgentă la medic

Tusea convulsivă nu trebuie confundată cu o răceală obișnuită. Aceasta se manifestă printr-o tuse seacă, extrem de violentă, care poate duce la complicații fizice grave.

„Tusea convulsivă este o tuse seacă, adică tușești până vomiți, iar pentru copiii mici tusea convulsivă este dramatică pentru că din cauza efortului de tuse se poate întâmpla să se spargă vase de sânge, se poate întâmpla să faci fracturi costale”, a avertizat dr. Sandra Alexiu.

Netratată, boala poate afecta oxigenarea organismului, având repercusiuni asupra inimii și creierului. Specialistul recomandă consultul medical imediat dacă apare o febră persistentă însoțită de o tuse epuizantă, subliniind că diagnosticul corect necesită analize specifice, care nu pot fi realizate prin teste rapide obișnuite.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.