
Primarul Gentea anunță: Câte LOCUINȚE SOCIALE sunt în Pitești și care sunt CRITERIILE de acordare?
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj amplu și ferm cu privire la modul în care sunt acordate și administrate locuințele sociale din oraș, subliniind necesitatea respectării regulilor și a caracterului temporar al acestui tip de sprijin destinat persoanelor aflate în dificultate.
Edilul a explicat că municipiul dispune de un număr considerabil de locuințe sociale, raportat la populație, însă acestea trebuie să fie ocupate strict de persoanele care îndeplinesc criteriile stabilite de legislație și de regulamentul local.
„În Pitești avem, raportat la numărul de locuitori, un număr foarte mare de locuințe sociale – aproximativ 800. Aceste locuințe sunt acordate pe baza punctajului obținut în urma evaluării dosarului și a anchetei sociale, pentru o perioadă de 5 ani, conform contractului. Este un sprijin temporar oferit persoanelor aflate în dificultate, pentru a avea timp să își stabilizeze situația”, a declarat primarul.
Potrivit edilului, Piteștiul se află printre municipiile care au investit constant în dezvoltarea fondului locativ destinat persoanelor vulnerabile. „Am vorbit cu colegii mei, în Pitești avem 740-800 de locuințe sociale, un număr mare în raport cu alte municipii. Sunt ani în care noi am reabilitat cămine, cum este cel de la Dima, am făcut acolo foarte multe locuințe sociale, sunt ani în care avem foarte multe locuri. Sunt ani în care, cum ar fi și acesta, nu se mai pot crea locuri libere, doar atunci când cineva pleacă”, a explicat Cristian Gentea.
Primarul a insistat asupra faptului că accesul la aceste locuințe se realizează exclusiv pe baza unui sistem transparent de evaluare, care stabilește un clasament al solicitărilor în funcție de punctajul obținut.
„Locuința socială este pentru o familie aflată în nevoie. Acum se fac dosare până la 1 septembrie 2026 pentru repartițiile din 2027. Se fac anchete sociale, se depun documente, iar ancheta socială este foarte importantă pentru că doritorii trebuie să arate că au mai mare nevoie decât altcineva. Există o comisie și un clasament cu punctajele. Nimeni nu poate să sară peste următorul în acest clasament. În Pitești nu se poate așa ceva!”, a subliniat edilul.
Contractele pentru locuințele sociale sunt încheiate pe o perioadă limitată de cinci ani, timp în care beneficiarii ar trebui să își îmbunătățească situația socială și financiară.
„Se semnează contracte pe cinci ani de zile. Eu chiar îmi doresc ca, atunci când se vor semna următoarele contracte, să merg eu acolo, să vorbesc cu beneficiarii. Deci lor li se explică, dar le intră pe o ureche și le iese pe alta. Ei sunt bucuroși că obțin acum o locuință socială și zic: «lasă că până peste cinci ani de zile se mai schimbă ăștia, mai uită»”, a afirmat primarul.
Pe măsură ce termenul contractual se apropie de final, apar însă situații tensionate, deoarece mulți dintre ocupanți refuză să părăsească locuința. „Și atunci, cum se apropie cei cinci ani de zile, cum apar problemele. Între timp apar familii cu nevoi mai mari, cu probleme mai mari, cu un punctaj mai mare. Și atunci când nu mai sunt locuri, trebuie să eliberezi. Ce să vezi? Nimeni nu vrea să elibereze. Foarte puțini înțeleg și pleacă”, a spus edilul.
În situațiile în care beneficiarii refuză să respecte obligațiile contractuale, administrația locală este nevoită să recurgă la proceduri juridice. „Se ajunge la executări silite, mergem în instanță. Până la urmă tot pleacă, dar se pierde timp și familia care chiar are nevoie nu poate să intre în aceste locuințe”, a explicat primarul.
În această perioadă, mai multe contracte ajung la final, iar administrația locală a stabilit un termen-limită pentru eliberarea locuințelor de către persoanele care nu mai îndeplinesc criteriile.
„Suntem într-un astfel de moment. Ce se întâmplă cu cei care trebuie să plece? Nimeni nu-i va da afară pe perioada iernii. Dar de asta și discut acest subiect, pentru că 31 martie este termenul limită la care trebuie să elibereze aceste locuințe sociale cei care nu mai au dreptul”, a precizat Gentea.
Edilul a atras atenția asupra faptului că locuințele sociale nu pot fi considerate o soluție definitivă de locuire. „Această locuință socială nu o ai toată viața. Ei trebuie să încerce să-și ia un serviciu, să-și facă o situație financiară cât de cât bună, cu care, la un moment dat, dacă nu îți achiziționezi o casă, măcar să mergi într-o locuință cu chirie”, a explicat acesta.
Primarul a mărturisit că, pe măsură ce termenul-limită se apropie, tot mai multe persoane încearcă să convingă autoritățile să le permită să rămână în locuințele sociale.
„În ultima perioadă, apropiindu-se 31 martie, sunt, efectiv, asaltat peste tot cu astfel de probleme: nu numai la audiențe, pur și simplu pe stradă. Sunt familii care au eliberat deja, dar sunt și familii care cred că dacă vin și fac scandal sau vin cu copiii vor reuși să înduplece autoritățile și să rămână acolo”, a concluzionat primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
