
ARGEȘ. Tragedie CUMPLITĂ! Tânăr de 22 ani mort pe loc! S-a înfipt cu mașina în stâlp!
Un grav accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 12 martie 2026, pe raza localității Davidești din județul Argeș. Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, pe DN 73D.
CITEȘTE ȘI: Primarul Gentea anunță: Câte LOCUINȚE SOCIALE sunt în Pitești și care sunt CRITERIILE de acordare?
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au fost sesizați în jurul orei 04:30 cu privire la producerea evenimentului. Din primele date oficiale, s-a stabilit că șoferul, un tânăr originar din Mioveni, se deplasa din direcția Boteni către Mioveni.
Potrivit verificărilor efectuate la fața locului, autoturismul a părăsit partea carosabilă pe un sector de drum drept și a lovit violent un stâlp de susținere a cablurilor electrice.
Echipajele medicale sosite la locul accidentului au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, eforturile acestora au fost zadarnice, fiind declarat decesul tânărului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș pentru efectuarea necropsiei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment rutier.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
