
OFICIAL! Primul oraș din România care a INTERZIS păcănelele! Primarul: „Să se ducă unde vor!”
Slatina a devenit primul municipiu din România care a decis interzicerea completă a jocurilor de noroc și a pariurilor sportive pe teritoriul său, cu excepția activităților organizate de Loteria Română. Măsura, propusă de primarul Mario De Mezzo, a fost aprobată vineri de Consiliul Local într-o ședință extraordinară și va conduce la desființarea a aproximativ 90 de locații de profil în decurs de un an.
Procesul de eliminare a acestor afaceri se va desfășura gradual. Pe măsură ce autorizațiile de funcționare actuale vor expira, municipalitatea nu va mai emite documente noi, ceea ce va forța închiderea treptată a tuturor sălilor de jocuri și a agențiilor de pariuri din oraș.
„S-a luat hotărârea. Jocurile de noroc și pariurile sunt interzise. De astăzi nu mai primesc autoizație de funcționare de la primărie. Ele au autorizație un an de zile, pe măsură ce ele expiră, operatorii nu le mai pot înnoi. Să se mute unde vor, nu pe raza municipiului. Eu cre că pentru sănătatea orașului e o decizie corectă”, a declarat Mario De Mezzo într-o intervenție la România TV.
Adoptarea proiectului a fost marcată de nemulțumiri din partea celor care lucrează în acest domeniu. Conform agenției de presă Agerpres, angajații și reprezentanții operatorilor de jocuri de noroc au protestat în timpul ședinței, solicitând consilierilor locali să respingă inițiativa. Aceștia au atras atenția asupra faptului că sute de persoane își vor pierde locurile de muncă, însă aleșii locali au votat în favoarea interdicției.
În acest moment, pe raza municipiului Slatina își desfășoară activitatea:
În ceea ce privește aspectele financiare, primarul a dat asigurări că veniturile orașului nu vor avea de suferit, deoarece taxele plătite de aceste entități sunt colectate de bugetul de stat, nu de cel local.
„Slatina nu pierde niciun leu prin închiderea acestor săli. Pierde doar un potențial câștig, pentru că am fi putut impune o taxă pe metru pătrat dacă permiteam funcționarea lor. Prefer însă să eliminăm această toxicitate din oraș”, a precizat Mario De Mezzo.
Edilul a mai explicat că eliminarea acestor puncte de lucru ar putea avea un efect pozitiv asupra pieței imobiliare locale, prin scăderea chiriilor pentru spațiile comerciale, care în prezent sunt menținute la un nivel ridicat de către industria jocurilor de noroc.
„Proprietarii preferă să închirieze la o sală de păcănele și să câștige 3.000 de euro pe lună decât la o covrigărie care plătește 800 de euro. În timp, prețurile se vor regla și spațiile vor putea fi ocupate de alte tipuri de afaceri”, a mai declarat primarul din Slatina.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
