ULTIMĂ
ORĂ

Doliu imens în România! Un nume legendar din educație și politică s-a stins din viață. Cine a fost Liviu Maior

Fostul ministru al Învățământului, istoricul Liviu Maior, a încetat din viață la vârsta de 85 de ani. Personalitate marcantă a lumii academice și politice, s-a născut la 2 octombrie 1940, în localitatea Beclean, și a ocupat de-a lungul carierei sale funcții deosebit de importante, de la cea de senator PSD până la cea de ambasador al României în Canada.

Liviu Maior a condus Ministerul Învățământului în perioada 1992-1996, fiind recunoscut pentru stabilitatea pe care a oferit-o sistemului educațional în acei ani de tranziție. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a subliniat importanța parcursului său într-un text publicat în revista Cultura.

”Moartea lui Liviu Maior (2 octombrie 1940 – 5 aprilie 2026) închide, din păcate, un capitol esențial din istoria recentă a educației românești. A fost singurul ministru al Educației, din ultimii 36 de ani, care a avut nu doar șansa, ci și răbdarea și consistența de a începe și a duce până la capăt un mandat complet de patru ani (1992-1996). Într-un timp al incertitudinii, al experimentelor instituționale și al tentațiilor de improvizație, această continuitate a însemnat mai mult decât o simplă performanță administrativă: a însemnat construcție,” a explicat Remus Pricopie.

De asemenea, rectorul a punctat că fostul ministru a reușit să modernizeze sistemul de educație, îndepărtându-l de ideologia comunistă. „Profesor universitar respectat, cu o autoritate intelectuală solidă și fără ostentație, Liviu Maior a fost unul dintre acei oameni rari care au înțeles că reforma reală nu se face prin declarații, ci prin arhitecturi instituționale durabile. Fără retorică excesivă și fără tentația autopromovării politice, a reușit să aducă sistemul de educație din România din zona paradigmelor ideologice ale regimului comunist spre un orizont al modernității pro-occidentale”, a mai adăugat acesta.

Activitatea politică și diplomatică

Cariera sa a inclus roluri cheie în diplomația și legislația țării. După mandatul de ministru, Liviu Maior a fost ales senator, funcție pe care a exercitat-o între anii 1996 și 2003. Ulterior, acesta a reprezentat România peste hotare, servind ca ambasador plenipotențiar în Canada în perioada 2003-2005.

Pe lângă viața politică, istoricul a avut o legătură strânsă și cu lumea sportului. Reprezentanții U Cluj au anunțat pe pagina oficială de Facebook că profesorul s-a stins din viață pe data de 5 aprilie 2026. Liviu Maior a fost conducătorul Clubului Sportiv Universitatea Cluj între anii 1984 și 1991.

Postarea clubului clujean menționează parcursul său academic remarcabil: ”Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, a fost unul dintre cei mai importanți istorici români, specialist în istoria modernă și în mișcarea pentru emanciparea românilor transilvăneni.”

Recunoaștere academică și distincții

Pentru munca sa neobosită și contribuția adusă cercetării istorice, Liviu Maior a primit numeroase aprecieri la cel mai înalt nivel:

  • În anul 1993, a fost decorat cu „Meritul Academic” și a primit Premiul Academiei Române.
  • I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș.
  • A primit aceeași distincție din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
  • A fost onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa și de către Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța.

Finalul omagiului adus de clubul sportiv subliniază dedicarea sa față de țară: ”În toate funcțiile ocupate și cu orice prilej, profesorul Liviu Maior a fost un promotor al valorilor naționale și al intereselor României la nivel internațional.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.