
Actorul american Patrick Muldoon, cunoscut publicului din seriale de succes precum „Days of Our Lives” și „Melrose Place”, a încetat din viață duminică, la vârsta de 57 de ani. Decesul a fost confirmat de managerul artistului pentru revista Variety. Patrick Muldoon și-a construit o carieră solidă în televiziune, fiind extrem de popular pentru rolul lui Austin Reed din „Days of Our Lives”, personaj pe care l-a interpretat în perioada 1992-1995 și, ulterior, între 2011 și 2012. În 1991, el a apărut în producția pentru adolescenți „Saved by the Bell”, în rolul lui Jeffrey Hunter, iar între 1995 și 1996 a dat viață personajului negativ Richard Hart în „Melrose Place”.
Ascensiunea sa a continuat și pe marile ecrane, un moment de referință fiind anul 1997, când a jucat în filmul „Starship Troopers”, sub bagheta regizorului Paul Verhoeven.
În paralel cu actoria, Muldoon a fost un producător activ prin casa sa de producție, Storyboard Productions. Acesta a contribuit la realizarea mai multor pelicule notabile:
În această perioadă, Patrick Muldoon lucra la producția viitorului lungmetraj „Kockroach”, un film care beneficiază de o distribuție stelară, incluzându-i pe Chris Hemsworth, Taron Edgerton, Zazzie Beetz și Alec Baldwin. Filmările pentru acest proiect au început recent în Australia.
Ultimul rol interpretat de actor va putea fi văzut în thrillerul polițist „Dirty Hands”, unde a jucat alături de Denise Richards și Michael Beach. Pelicula urmează să fie lansată oficial la finalul acestei luni.
În plan personal, Patrick Muldoon avea o relație de peste doi ani cu partenera sa de viață, Miriam Rothbart.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
