
PITEȘTI. Tânăr de 20 ani, pericol pe străzile din Pitești! Incredibil cum a fost prins de polițiști?
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, în prima zi a lunii mai, un tânăr de 20 de ani care circula cu o viteză mult peste limita legală. Acesta a fost înregistrat de aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Frații Golești cu viteza de 119 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h.
CITEȘTE ȘI: IMAGINILE MOMENTULUI de la BARAJUL VIDRARU! A început UMPLEREA LACULUI!
În urma abaterii constatate, șoferul din Pitești a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice. Ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare.
Alți doi tineri au rămas fără permise de conducere după ce au fost surprinși de polițiștii piteșteni adoptând un comportament agresiv în trafic. Primul caz a fost înregistrat tot pe 1 mai, când agenții Secției 1 Poliție Pitești au identificat un tânăr de 19 ani, din Priboieni, la intersecția dintre strada Calea București și bulevardul I. C. Brătianu. Acesta a fost sancționat după ce a patinat intenționat, în gol, roțile motoare ale mașinii.
Un incident similar a avut loc pe 2 mai, pe strada Târgu din Vale. Polițiștii Secției 4 Poliție Pitești au depistat un alt tânăr de 19 ani, din Ștefănești, care a efectuat derapaje intenționate cu autoturismul într-un sens giratoriu.
Conform reprezentanților poliției, în ambele situații au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002R. De asemenea, celor doi tineri le-au fost reținute permisele de conducere, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile. Autoritățile au anunțat că acțiunile destinate creșterii disciplinei rutiere vor continua.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
