ULTIMĂ
ORĂ

Lovitură totală pentru Poliția Locală! Sute de oameni sunt puși pe liber. Un agent din patru își pierde jobul acum!

Consiliul General urmează să dezbată în ședința de marți un proiect de hotărâre care prevede o reorganizare de amploare a Poliției Locale a Capitalei. Planul vizează reducerea schemei de personal de la 514 posturi, câte sunt în prezent, la 384.

Această restructurare presupune eliminarea a 130 de posturi, ceea ce înseamnă că aproximativ un sfert dintre agenții actuali și-ar putea pierde locul de muncă. În noua formulă, Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București va funcționa cu 372 de funcții publice, dintre care doar 26 vor fi de conducere, față de 47 în prezent, și 12 posturi contractuale.

Conform documentației analizate de Newsweek România, inițiativa a fost redactată după ce Instituția Prefectului a comunicat, în luna martie, numărul limitat de posturi alocat Bucureștiului, în conformitate cu OUG 7/2026.

Autoritățile motivează această decizie prin necesitatea de a diminua cheltuielile de la buget și de a eficientiza serviciile publice. „Se reduc astfel 130 de posturi provenite în mare măsură din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate, precum şi calitatea serviciilor oferite populaţiei neavând de suferit”, se precizează în referatul de aprobare al proiectului.

O modificare notabilă în structura de management este suplimentarea posturilor de director general adjunct. Proiectul prevede crearea a două noi astfel de funcții, ridicând totalul la trei adjuncți. Această măsură este justificată de nevoia unei gestionări separate pentru segmentele de ordine publică, inspecție-control și zona administrativă.

Cum va fi organizată Poliția Locală după restructurare

Noua structură organizatorică va fi împărțită în patru mari direcții, fiecare având atribuții specifice:

  • Direcția Siguranță și Ordine Publică: va gestiona segmente precum monitorizarea obiectivelor (91 posturi), patrularea în parcuri (47), circulația rutieră (41), intervențiile (25) și Poliția Animalelor (7).
  • Direcția Inspecție și Control: va include compartimente pentru controlul comercial (7 functii), disciplina în construcții (17), protecția mediului (15), transporturi (8) și verificarea spațiilor comerciale ale municipalității (9).
  • Direcția Dispecerat Operativ Integrat: va coordona monitorizarea video (17 posturi) și prelucrarea datelor.
  • Direcția Economică: se va ocupa de financiar-contabilitate, logistică și achiziții.

Pe lângă aceste structuri principale, instituția va mai cuprinde departamente de comunicare, evidența persoanelor, resurse umane, registratură, departament juridic și cel pentru evidența contravențiilor.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.