
PITEȘTI. Încep înscrierile la cresă! CALENDARUL complet!
Procesul de reînscriere și înscriere a copiilor la creșele publice din Pitești pentru anul școlar 2026-2027 va începe în a doua jumătate a lunii mai, conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3707/21.04.2026. Astfel, între 18 și 22 mai 2026, părinții copiilor care au frecventat Creșa Pitești în anul anterior pot depune cererile de reînscriere, urmând ca locurile rămase vacante să fie anunțate public în data de 22 mai.
CITEȘTE ȘI: Casa de Asigurări de Sănătate Argeș se mută într-un sediu nou. Toată lumea trebuie să afle!
Pentru noile înscrieri, dosarele pot fi depuse în perioada 25 mai – 10 iunie 2026. Sunt vizați copiii cu vârste cuprinse între 3 luni și 3 ani neîmpliniți la data începerii anului școlar. În cazul în care un copil împlinește vârsta de 3 ani pe parcursul anului, acesta are dreptul de a frecventa unitatea până la finalizarea cursurilor în curs.
Cererile de înscriere pot fi depuse fizic la sediul administrativ din cadrul Creșei nr. 15 Eroilor, situat pe Bulevardul Eroilor nr. 26-28, după următorul program:
De asemenea, documentele pot fi transmise și prin e-mail la adresa cresepitesti@gmail.com. În acest caz, părinții sunt obligați să completeze o declarație pe propria răspundere privind corectitudinea actelor, conform prevederilor Codului penal privind falsul în declarații.
Calendarul procesului de selecție și afișarea rezultatelor
După etapa depunerii dosarelor, o comisie numită de directorul Creșei Pitești va analiza documentele în perioada 11-17 iunie 2026. Lista cu punctajele obținute de fiecare copil va fi afișată pe 18 iunie 2026, atât la sediul administrativ, cât și pe site-ul oficial cresa-pitesti.ro.
Eventualele contestații pot fi depuse pe data de 19 iunie 2026, la Registratura instituției sau prin e-mail. Rezultatele finale, aprobate prin decizie de către director, vor fi publicate pe 23 iunie 2026. Admiterea se va face în ordinea descrescătoare a punctajului, ținând cont de locurile disponibile și de opțiunile exprimate de părinți. Dacă prima opțiune nu este disponibilă, părinții pot alege o altă creșă cu locuri libere.
Dosarul trebuie să conțină următoarele acte:
Conform Hotărârii nr. 28/06.05.2026 a Consiliului de Administrație al Creșei Pitești, ierarhizarea dosarelor se face pe baza următoarelor punctaje:
Punctajul pentru reluarea activității se acordă în funcție de lună: 5 puncte (înainte de septembrie), 4 puncte (septembrie), 3 puncte (octombrie), 2 puncte (noiembrie) și 1 punct (decembrie – final de an școlar).
Cazurile sociale (copii cu dizabilități, părinți șomeri, plasament sau risc de separare) primesc un plus de 5 puncte, pe baza unei anchete sociale. Toate informațiile și formularele necesare sunt disponibile pe www.cresa-pitesti.ro și pe site-ul Primăriei Municipiului Pitești, www.primariapitesti.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
