
ALERTĂ MAXIMĂ ÎN ARGEȘ! S-a dat RO-ALERT! Vin bărci și forțe de intervenție masive pentru a face față urgiei!
Județul Argeș se află sub avertizare Cod Portocaliu de ploi torențiale și fenomene hidrometeorologice periculoase, valabilă în intervalul 16 mai, ora 14:00 – 17 mai, ora 10:00. În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș a mobilizat resurse suplimentare pentru a asigura o intervenție rapidă și pentru a limita efectele precipitațiilor abundente prognozate.
Pentru a sprijini echipele locale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus trimiterea unor forțe de intervenție suplimentare de la ISU Brașov. Tehnica de sprijin trimisă în județul Argeș cuprinde două autocamioane, două motopompe remorcabile și două transportabile, două bărci cu motor, precum și două autospeciale de primă intervenție și comandă.
Autoritățile au emis deja un mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru a avertiza populația din zonele vizate de condițiile meteo nefavorabile. Potrivit recomandărilor transmise de reprezentanții ISU Argeș, cetățenii trebuie să adopte măsuri preventive pentru a evita situațiile de risc.
În cazul în care viața, bunurile sau mediul sunt puse în pericol, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze imediat numărul unic pentru situații de urgență 112.
Informații detaliate despre modul de acțiune în diverse situații de risc pot fi găsite pe platforma națională fiipregatit.ro sau prin aplicația mobilă a Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
