
La ARGEȘ INVEST, cel mai mare eveniment economic organizat de senatorul Mihai Coteț, unul dintre cele mai puternice mesaje a venit din partea lui Giles Portman, ambasadorul Marii Britanii în România.
Într-un context internațional complicat, diplomatului britanic a vorbit deschis despre ceea ce își doresc investitorii străini atunci când aleg o regiune pentru dezvoltare economică și a transmis că județul Argeș are un potențial important pentru atragerea capitalului britanic.
„Lumea este un loc mai provocator și va trebui să lucrăm și mai mult împreună pentru a realiza acea creștere economică pe care ne-o dorim”, a declarat Giles Portman, subliniind importanța colaborării economice dintre state și regiuni.
Ambasadorul britanic a explicat, pe înțelesul tuturor, că marile companii nu caută doar facilități fiscale sau promisiuni, ci în primul rând oameni serioși și relații stabile.
Prima condiție esențială este existența unor parteneri locali implicați. Investitorii vor să știe că există cineva care răspunde atunci când apar probleme și că autoritățile rămân aproape de companie și după inaugurare.
„Vor să știe cine răspunde la telefon, cine îi ajută să rezolve problemele și cine rămâne alături de ei pe termen lung”, a explicat ambasadorul.
Mesajul este unul important pentru administrațiile locale și pentru mediul de afaceri din Argeș: investițiile mari nu se construiesc doar prin proiecte pe hârtie, ci prin încredere și comunicare constantă.
Un alt punct important evidențiat de Giles Portman a fost educația profesională. Oficialul britanic a apreciat regiunile care creează legături directe între companii, școli profesionale și universități.
Practic, investitorii caută locuri unde pot găsi angajați bine pregătiți și unde tinerii sunt formați pentru cerințele reale ale economiei moderne.
Ambasadorul a transmis că România are exemple foarte bune în acest domeniu și că Argeșul poate profita de avantajul său industrial și universitar pentru a atrage noi investiții.
Poate cel mai important mesaj pentru viitorul județului a fost legat de planificarea strategică.
Potrivit diplomatului britanic, investitorii au încredere în regiunile care demonstrează că sunt pregătite pentru viitor: energie suficientă, infrastructură bună și planuri clare de dezvoltare.
Cu alte cuvinte, companiile mari nu caută doar oportunități rapide, ci stabilitate și viziune pe termen lung.
„Regiunile care oferă cea mai mare încredere sunt cele care au gândit cu doi-trei pași înainte”, a punctat Giles Portman.
În final, ambasadorul Marii Britanii a sintetizat filosofia economică a partenerilor britanici în două reguli simple: transparență și predictibilitate.
El a subliniat că investitorii nu cer perfecțiune, dar au nevoie de sinceritate și de reguli clare care să nu se schimbe de la o zi la alta.
„Încrederea vine din transparență și onestitate”, a spus oficialul britanic, adăugând că mediul economic are nevoie de consecvență și parteneri serioși pe termen lung.
Prin organizarea ARGEȘ INVEST, senatorul Mihai Coteț a reușit să aducă la aceeași masă diplomați, investitori, antreprenori și reprezentanți ai administrației, într-un moment în care competiția economică între regiuni devine tot mai puternică.
Mesajul transmis de ambasadorul britanic poate reprezenta un punct de plecare important pentru dezvoltarea județului: investițiile mari vin acolo unde există seriozitate, oameni pregătiți și o strategie clară pentru viitor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
