
PITEȘTI. Scandal și bătaie într-un autobuz, ȘOFER ATACAT! PUBLITRANS, reacție OFICIALĂ!
După gravul incident petrecut seara trecută într-un autobuz Publitrans când o femeie de 30 ani ar fi folosit spray lacrimogen asupra șoferului și a pasagerilor iar scandalul a degenerat, instituția de transport face următoarele precizări:
CITEȘTE ȘI: S-a decis! Când se ÎNCHIDE strada DUMBRAVEI și pentru cât timp? Pe unde va fi DEVIAT TRAFICUL?
„Referitor la incidentul petrecut în seara zilei de 27.05.2026, într-un autobuz aparținând Publitrans 2000 S.A., facem următoarele precizări:
Publitrans 2000 condamnă ferm orice formă de violență și se delimitează categoric de orice comportament agresiv care poate pune în pericol siguranța călătorilor și a personalului din transportul public. În prezent, incidentul este analizat de instituțiile abilitate, iar cercetările sunt în desfășurare. Din acest motiv, pentru a nu afecta actul de anchetă și pentru a evita formularea unor concluzii premature, societatea nu poate face aprecieri privind circumstanțele exacte ale producerii evenimentului și nu poate furniza informații suplimentare până la finalizarea verificărilor de către organele competente.
Conform informațiilor disponibile până la acest moment, în interiorul autobuzului a existat o situație tensionată, generată de un comportament care a afectat siguranța pasagerilor, fiind semnalată inclusiv utilizarea unui spray iritant-lacrimogen. În acest context, conducătorul auto a intervenit cu scopul de a limita riscurile și de a preveni agravarea situației, urmărind protejarea călătorilor aflați în mijlocul de transport.
Potrivit datelor preliminare, acesta a avut nevoie ulterior de îngrijiri medicale. Precizăm că șoferul nu are atribuții specifice de intervenție în astfel de situații, însă, având în vedere contextul creat în spațiul public reprezentat de mijlocul de transport și riscurile existente pentru pasageri, acesta a acționat în condiții dificile, având ca prioritate siguranța persoanelor aflate în autobuz.
Siguranța călătorilor și a angajaților rămâne o prioritate permanentă pentru Publitrans 2000. În acest sens, societatea colaborează constant cu instituțiile abilitate și desfășoară periodic acțiuni comune cu Poliția Locală și Jandarmeria pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță în mijloacele de transport public.
Publitrans 2000 cooperează pe deplin cu autoritățile competente și a pus deja la dispoziția acestora toate informațiile și materialele necesare pentru clarificarea completă a situației.”, este mesajul transmis de Director General, Manuel Rotaru.
Reamintim faptul că, seara trecută tânăra ar fi urcat în autobuz având deja un comportament agitat și agresiv. Mai mulți martori spun că aceasta ar fi început să îi înjure pe pasageri aproape imediat după ce s-a urcat în mijlocul de transport. Oamenii aflați în autobuz au încercat inițial să o ignore, însă atmosfera s-a tensionat rapid. Pasagerii spun că femeia ridica tonul constant, amenința verbal persoane aflate în apropierea sa și provoca teamă printre cei prezenți. Șoferul autobuzului ar fi intervenit pentru a calma situația și i-ar fi cerut femeii să înceteze scandalul. Acesta a fost momentul în care conflictul a degenerat.
Conform martorilor, femeia ar fi scos un spray iritant-lacrimogen și l-ar fi folosit chiar în interiorul autobuzului, pulverizând în direcția șoferului. În câteva secunde, atmosfera din mijlocul de transport a devenit irespirabilă. Oamenii au început să tușească, să se sperie și să ceară ajutor. Unii pasageri au încercat să coboare imediat, în timp ce alții au apelat numărul de urgență 112. Mai multe persoane aflate în autobuz au avut nevoie de îngrijiri medicale ușoare după expunerea la spray-ul iritant. După folosirea spray-ului, conflictul ar fi continuat și s-ar fi transformat într-o altercație fizică. Surse apropiate anchetei susțin că între femeie și șofer au existat lovituri reciproce, iar situația a devenit extrem de tensionată.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
