
Prăpăd în Argeș! Peste 1400 de persoane luate la bani mărunți de poliție: Sute de permise reținute și amenzi record!
Polițiștii din județul Argeș, sprijiniți de jandarmi și reprezentanți ai altor instituții, au desfășurat în ultimele 24 de ore o serie de acțiuni ample pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței pe drumurile din județ.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, intervențiile au vizat zonele aglomerate, fiind menite să prevină infracțiunile stradale și actele de violență. În acest interval, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 au fost recepționate 124 de sesizări. Dintre acestea, 58 au necesitat intervenția echipajelor la fața locului, însă verificările au arătat că patru apeluri au fost false sau abuzive.
Bilanțul activităților arată că agenții au legitimat 1.400 de persoane și au verificat 999 de vehicule. În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 497 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 141.000 de lei.
Distribuția sancțiunilor aplicate de autorități este următoarea:
În paralel, polițiștii rutieri din Argeș au organizat 130 de filtre, colaborând cu structurile de ordine publică și specialiști de la Registrul Auto Român (R.A.R.) și I.S.C.T.R. Obiectivul principal a fost combaterea vitezei excesive și a condusului sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
În cadrul acestor controale, au fost efectuate 347 de testări cu aparatele etilotest și drugtest. Rezultatele acțiunilor rutiere includ:
O atenție deosebită a fost acordată vitezei. Din totalul sancțiunilor, 101 au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale. În cinci cazuri, șoferii au rămas fără permis de conducere după ce au fost surprinși rulând cu peste 50 km/h peste viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
