
ACUM. Au APĂRUT subiectele la Română, Evaluarea Națională 2026. Ce au avut de REZOLVAT elevii?
Au apărut subiectele de la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2026, susținută astăzi de absolvenții claselor a VIII-a. Mii de elevi din întreaga țară au intrat în sălile de examen cu emoții, iar acum se știe exact ce cerințe au avut de rezolvat în cele două ore de concurs.
CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! Se face o nouă autostradă în România. S-a dat undă verde chiar acum
Examenul a fost structurat în două mari subiecte, care au testat atât capacitatea de înțelegere și analiză a unor texte, cât și abilitățile de redactare ale candidaților.
La Subiectul I, elevii au primit două texte-suport: un fragment din „Dansul ursului”, de Ion D. Sîrbu, și un interviu cu scriitoarea Ioana Pârvulescu.
Pe baza acestora, candidații au trebuit să identifice informații din text, să explice sensul unor cuvinte și expresii, să aleagă variantele corecte de răspuns și să stabilească asemănări între cele două texte.
Printre cerințele care au necesitat argumentare s-a numărat și redactarea unui text de 50-100 de cuvinte în care elevii au explicat de ce amintirile și întâmplările din copilărie pot reprezenta o sursă de inspirație pentru scrierea unui text literar.
La cel de-al doilea subiect, candidații au avut de realizat caracterizarea personajului Yolanda din fragmentul literar primit.
Elevii au trebuit să prezinte trăsăturile personajului și să le argumenteze cu exemple relevante din text. De asemenea, au fost punctate organizarea ideilor, coerența exprimării și respectarea normelor de scriere.
Proba la Limba și literatura română a deschis seria examenelor din cadrul Evaluării Naționale. Următoarea testare, la Matematică, va avea loc pe 24 iunie, iar pe 26 iunie este programată proba la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, până la ora 12:00, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 8 iulie.
Evaluarea Națională reprezintă unul dintre cele mai importante examene pentru elevii de clasa a VIII-a, rezultatele obținute fiind luate în calcul la admiterea în învățământul liceal.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
