
ULTIMATUM de la Cotroceni! Nicușor Dan a făcut ANUNȚUL care ARUNCĂ în aer scena politică: Ce se ÎNTÂMPLĂ cu România până marți!
Liderii formațiunilor politice sunt chemați vineri la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui Nicușor Dan un plan concret de ieșire din actualul blocaj, după ce două tentative anterioare de formare a unui nou Executiv au eșuat. Conform informațiilor transmise de Știri pe Surse, singura variantă care pare să întrunească un consens fragil este cea a unui cabinet minoritar cu orientare pro-occidentală.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ în Argeș! Mii de oameni rămân în BEZNĂ! Vezi LISTA completă a zonelor afectate!
Situația rămâne însă tensionată, deoarece nu s-a stabilit dacă viitorul guvern va fi construit în jurul forțelor de dreapta sau al PSD. Social-democrații și USR refuză în continuare să colaboreze la guvernare, în timp ce șeful statului a exclus participarea AUR, pe care nu îl consideră un partid pro-occidental.
În urma consultărilor oficiale care au avut loc pe parcursul acestei săptămâni, partidele au continuat discuțiile în culise. Președintele Nicușor Dan a subliniat că are nevoie de o soluție clară și asumată de o majoritate parlamentară, astfel încât noul Guvern să poată fi învestit până marți, înainte de finalul actualei sesiuni legislative.
“Eu aştept ca partidele să vină la mine cu majoritate. Cred că după două luni, noi toţi, cetăţenii, în ţara asta, putem să aşteptăm de la partidele politice o propunere de majoritate. (..) Din declaraţiile publice, acea soluţie care se preconiza era o soluţie de guvern minoritar, susţinută de o majoritate”, a explicat preşedintele.
Instabilitatea politică a fost declanșată de demiterea Guvernului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură, la începutul lunii mai, demers care a întrunit un număr record de 281 de voturi. Ulterior, prima tentativă de rezolvare a crizei a fost desemnarea lui Eugen Tomac pentru un cabinet tehnocrat, însă acesta s-a retras din lipsă de sprijin parlamentar.
A doua încercare l-a vizat pe Adrian Veștea, a cărui desemnare a provocat tensiuni majore în PNL, fiind făcută fără consultarea conducerii partidului. Liberalii au reacționat prin organizarea unui Congres Extraordinar, unde au reconfirmat mandatul lui Ilie Bolojan și au respins orice alianță cu PSD.
Cabinetul Veștea nu a reușit să treacă de votul Parlamentului, obținând doar 189 de voturi din cele 233 necesare. Deși a beneficiat de sprijinul PSD și a încercat să negocieze cu AUR, eșecul a fost inevitabil după ce George Simion a condiționat susținerea de o declarație a președintelui prin care AUR să nu mai fie numit partid extremist, solicitare refuzată de Nicușor Dan.
În ciuda presiunii timpului, principalele partide rămân pe poziții divergente. PNL propune fie o formulă alături de USR și UDMR, fie susținerea unui guvern minoritar PSD, însă cele două mari partide refuză să lucreze împreună.
Președintele USR, Dominic Fritz, a respins categoric ideea de a lăsa social-democrații să guverneze singuri: “să laşi PSD să guverneze singur acum ar fi o imensă greşeală”. USR propune, în schimb, un sistem de rotație care să înceapă cu un guvern de dreapta, urmat de unul PSD din anul următor.
Reacția PSD nu s-a lăsat așteptată. Sorin Grindeanu a criticat atitudinea USR, catalogând-o drept “exhibiţionism moral” și a punctat că PSD nu va susține o coaliție formată din PNL, USR și UDMR. “Unele partide nu au vrut nicio clipă să lase din braţe funcţiile şi privilegiile”, a acuzat Grindeanu.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a identificat trei scenarii posibile, avertizând că diferențele politice trebuie puse deoparte pentru că “nu putem să închidem ţara”. Până în acest moment, singura propunere oficială pentru funcția de premier este Sorin Grindeanu, însă președintele a precizat că nu va face o nouă desemnare fără o majoritate certă.
Urgența formării unui guvern cu puteri depline este accentuată de necesitatea accesării fondurilor din PNRR și de finalizarea sesiunii parlamentare. România trebuie să îndeplinească reformele asumate pentru a primi aproximativ 11 miliarde de euro, în timp ce agențiile de rating monitorizează atent stabilitatea politică.
“Pentru România e important, pentru că avem miza până la 31 august a banilor din PNRR, e important să avem un guvern cât mai repede, şi, pentru că parlamentarii vor intra în vacanţă parlamentară marţi, ar fi bine să avem un guvern până marţi. Asta e ce pot să vă spun în momentul ăsta”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, după participarea la Summitul Flancului Estic.
Analistul politic Cristian Pîrvulescu avertizează că ne aflăm în pragul unei crize constituționale, subliniind că un guvern interimar nu poate depăși mandatul de 45 de zile, ceea ce ar putea forța remanieri în actualul cabinet condus de Ilie Bolojan dacă nu se ajunge la un acord până la finalul lunii iunie.
Pentru ca un nou Guvern să fie învestit, este nevoie de votul a 233 de parlamentari. Configurația actuală a legislativului este următoarea:
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
