
Alertă de ULTIMĂ ORĂ la Cotroceni! S-a aflat numele NOULUI PREMIER propus: Bolojan și Grindeanu, chemați de URGENȚĂ de Nicușor Dan!
O ședință de urgență a fost convocată la Palatul Cotroceni, după ce partidele PNL, USR și UDMR au decis să înainteze o propunere comună pentru funcția de prim-ministru. Siegfried Mureșan a fost desemnat candidatul celor trei formațiuni, în timp ce Partidul Social Democrat l-a nominalizat pe Sorin Grindeanu pentru aceeași poziție.
CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! Se face o nouă autostradă în România. S-a dat undă verde chiar acum
La discuțiile cu șeful statului participă Sorin Grindeanu, președintele PSD, Ilie Bolojan, președintele PNL, Dominic Fritz, președintele USR, Kelemen Hunor, președintele UDMR, și Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităților naționale.
Candidatul propus de PNL, USR și UDMR a precizat că hotărârea a fost adoptată în urma unor consultări transparente în structurile de conducere ale partidelor și a transmis mulțumiri pentru încrederea acordată.
„În primul rând, mulțumesc mult colegilor din Partidul Național Liberal și partenerilor noștri de încredere din USR și din UDMR pentru faptul că în mod transparent în birourile de conducere ale tuturor celor trei partide în mod transparent și deschis au dezbătut o soluție și au propus nominalizarea mea pentru funcția de prim-ministru al României”, a declarat Siegfried Mureșan.
Mureșan a subliniat că prioritățile sale vizează modernizarea și reformarea statului, astfel încât instituțiile să vină în sprijinul cetățenilor care muncesc cinstit.
„Convingerea mea este că oamenii din România vor modernizare, vor reformare iar preocuparea noastră, dorința noastră este să venim să facem o ofertă onestă, de cele cite trei partide, oamenilor care vor o Românie în care munca cinstită să fie răsplătită, să fie apreciată, un stat care să sprijine oamenii cetățenii”, a mai adăugat acesta.
De asemenea, Siegfried Mureșan a menționat că este familiarizat cu problemele economice și administrative presante ale României, acestea fiind subiecte pe care le-a gestionat în activitatea sa din Parlamentul European.
„Sunt conștient care sunt urgențele României, iar urgențele României sunt exact temele pe care de ani de zile lucrez în Parlamentul European și la nivel european”, a punctat candidatul.
Referitor la experiența sa în atragerea fondurilor europene, acesta a amintit rolul avut în configurarea mecanismelor de finanțare de care beneficiază în prezent statele membre.
„Am fost unul dintre cei trei negociatori șefii Parlamentului European pentru mecanismul european de redresare și reziliență din care sunt finanțate PNRR-urile tuturor statelor membre. Știu exact ce avem de făcut pentru a încheia cu succes Planul Național de Redresare și Reziliență și am încredere că alături de colegii din Partidul Național Liberal, din USR și din UDNR, cele trei partide care în momentul de față, în mod responsabil, asigură guvernarea României, am încredere că putem încheia cu succes PNR-ul și lucra și pe cele alte teme care sunt urgențele țării. Repet, temele pe care din prima mea zi de mandat în Parlamentul European am lucrat sunt exact aceste teme ce țin de buget, ce țin de economie”, a explicat Mureșan.
În replică, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat atitudinea adversarilor politici, folosind termeni precum „exhibiționism moral” pentru a descrie comportamentul acestora.
Liderul social-democrat a susținut, prin intermediul unei postări pe rețelele sociale, că anumite formațiuni politice refuză să renunțe la privilegii, provocând astfel o criză guvernamentală.
„Prin contorsiuni politice permanente, răzgândiri și inventarea unor felurite motive pentru ca România să nu aibă un guvern funcțional se dovedeşte – dacă mai era nevoie – că unele partide nu au vrut nicio clipă să lase din brațe funcțiile şi privilegiile. Blochează toată țara de «dragul românilor» şi se «sacrifică» zilnic rămânând pe poziții. Mai exact, s-a ajuns la deblocarea crizei prin blocaj. Acesta este noul paradox politic pe care îl pune astăzi pe masă USR”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
