BREAKING! Sute de MUNCITORI și UTILAJE pe șantierul autostrăzii! Când va fi dată în TRAFIC?
Lucrările pe Lotul 3 al Autostrăzii de Centură București Nord (A0 Nord) avansează, însă ritmul actual ridică semne de întrebare privind respectarea termenului de finalizare din această toamnă. Deși pe șantier lucrează în prezent 160 de muncitori și aproximativ 100 de utilaje, autoritățile consideră că această mobilizare este insuficientă pentru finalizarea la timp a celor 8,5 kilometri de autostradă.
Constructorul, compania chineză China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), este monitorizat permanent de CNAIR, care avertizează că ritmul lucrărilor trebuie accelerat semnificativ în perioada următoare.
Cel mai avansat obiectiv de pe traseu este pasajul peste DN2, cu o lungime de 336 de metri, unde stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la impresionantul procent de 99,3%. În prezent se montează sistemele inteligente de trafic (ITS), instalațiile de iluminat și se așterne ultimul strat de asfalt.
În schimb, la pasajul de pe DN3, cu o lungime de 110 metri, lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 60%. Constructorii execută în această perioadă lucrări de cofrare și armare a rampelor, armarea plăcii de suprabetonare și lucrări de terasamente.
Un alt punct esențial al proiectului, nodul rutier dintre A0 și DN2, a ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 90%. Se lucrează la montarea parapetelor metalice și la așternerea stratului final de asfalt pe bretelele nodului.
Și pasajul peste magistrala feroviară București–Constanța (CF 800), cu o lungime de 471 de metri, se apropie de finalizare, fiind executat în proporție de 94%. În prezent se montează parapetele metalice și se realizează umpluturile în spatele culeelor.
Potrivit datelor oficiale, pe aproximativ 6,5 kilometri din totalul de 8,5 kilometri a fost deja așternut stratul de bază și binder, în timp ce stratul final de uzură a fost aplicat pe doar 3,5 kilometri.
CNAIR transmite însă un mesaj ferm: dacă se dorește deschiderea circulației în această toamnă, constructorul trebuie să își intensifice activitatea și să suplimenteze forța de muncă și numărul utilajelor de pe șantier.
Importanța Lotului 3 al A0 Nord este majoră pentru fluidizarea traficului în zona Capitalei. Odată finalizat, acesta va permite:
preluarea unei părți importante din traficul de pe lotul 4 Pantelimon–Glina;
conectarea cu Lotul 2 Corbeanca–Afumați, deschis circulației de aproape doi ani;
realizarea legăturii directe între autostrăzile A3 București–Ploiești și A2 București–Constanța, prin intermediul DN2, pe semi-inelul nordic al Capitalei.
Contractul pentru execuția acestui lot are o valoare de 397,99 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Rămâne de văzut dacă mobilizarea actuală va fi suficientă sau dacă autoritățile vor impune măsuri suplimentare pentru ca unul dintre cele mai importante proiecte rutiere din jurul Bucureștiului să fie finalizat la termen.