ULTIMĂ
ORĂ

ALERTĂ în ARGEȘ! RISC de INUNDAȚII în această localitate! Anunț de ultimă oră!

ALERTĂ în ARGEȘ! RISC de INUNDAȚII în această localitate! Anunț de ultimă oră!

Locuitorii comunei Bârla sunt îndemnați să fie în stare de alertă, după ce debitul râului Cotmeana a crescut semnificativ, existând riscul ca acesta să iasă din matcă și să provoace inundații în zonele aflate în apropierea cursului de apă.

CITEȘTE ȘI: Dezastru total în Argeș! Lista ȘCOLILOR cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională! Niciun elev nu a reușit să ia medie de trecere!

Primarul comunei Bârla, Gheorghe Voicu, a transmis un mesaj ferm către cetățeni, făcând apel la responsabilitate și prudență pentru evitarea unor situații care pot pune în pericol vieți și bunuri.

„Având în vedere creșterea debitului râului Cotmeana și riscul ca acesta să iasă din matcă, vă informez că există posibilitatea producerii unor inundații în zonele aflate în apropierea cursului de apă. Vă rog să manifestați maximă prudență și să evitați deplasările în zonele cu risc”, a declarat primarul Gheorghe Voicu. Edilul îi îndeamnă în special pe locuitorii din apropierea râului să ia din timp măsuri de protecție.

Persoanele care locuiesc în apropierea râului sunt rugate să își protejeze bunurile și să urmărească permanent informațiile transmise de autorități”, a subliniat acesta.

Primarul a dat asigurări că administrația locală este în permanență conectată la evoluția situației și colaborează cu instituțiile abilitate pentru a interveni rapid, dacă va fi nevoie. „Primăria Comunei Bârla, împreună cu serviciile competente, monitorizează permanent evoluția situației și este pregătită să intervină, dacă va fi necesar”, a precizat Gheorghe Voicu.

În cazul în care situația se agravează, autoritățile fac apel la calm și la respectarea tuturor indicațiilor transmise prin canalele oficiale.

În cazul apariției unei situații de urgență, vă rugăm să respectați recomandările autorităților și să anunțați imediat orice situație care poate pune în pericol viața sau bunurile, apelând numărul unic de urgență 112”, este mesajul transmis de primarul comunei.

Autoritățile locale continuă monitorizarea atentă a râului Cotmeana și îi îndeamnă pe cetățeni să rămână vigilenți, să evite expunerea inutilă în zonele inundabile și să dea dovadă de responsabilitate până la încetarea riscului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.