
ACUM. ACCIDENT grav în Pitești! Copil pe trotinetă electrică LOVIT de mașină în față la Dedeman! Transportat de urgență la spital!
Momente de panică, în urmă cu puțin timp, în cartierul Nord din Pitești, după ce un copil aflat pe o trotinetă electrică a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în intersecția dintre bulevardul Nicolae Bălcescu și strada Plopilor, în zona magazinului Dedeman.
Potrivit informațiilor oferite de IPJ Argeș, minorul ar fi fost lovit de un autoturism. În urma impactului, copilul a suferit leziuni, iar la fața locului a intervenit de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Victima a primit primele îngrijiri medicale la locul accidentului, după care a fost transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Circumstanțele în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști, care desfășoară cercetări la fața locului. Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, iar șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
