
Bolojan înfurie și SINDICATELE! Trimite LEGEA SALARIZĂRII în Parlament!
Reprezentanții sindicatelor din învățământ trag un semnal de alarmă cu privire la noua formă a Legii salarizării unitare, susținând că modificările operate în urma consultărilor cu ministrul Dragoș Pîslaru sunt insuficiente. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a explicat că actualul proiect pune în pericol toate drepturile financiare obținute de profesori după greva generală din anul 2023.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Se ÎNCHIDE Transfăgărășanul! Află când și pentru cât timp!
În acest context, Ilie Bolojan a anunțat că varianta proiectului de lege va fi transmisă grupurilor parlamentare. Premierul demis a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru ca documentul să fie adoptat cât mai rapid.
„Din punctul meu de vedere, aceasta va fi o decizie care va trebui adoptată în Parlament şi cred că pentru România, la modul cinstit, cea mai bună formulă este să adoptăm această lege de salarizare unitară, cu toate neajunsurile, cu toate nemulţumirile, aşa cum va ieşi din dialogul, din analiza Comisiei Europene, pentru că dialogul cu partenerii sociali s-a purtat”, a afirmat Bolojan.
De cealaltă parte, reprezentanții PSD au precizat că nu au consultat încă forma finală a legii și și-au exprimat dezacordul față de o adoptare grăbită a proiectului în Parlament.
Conform documentului publicat de Ministerul Muncii, noua legislație ar urma să fie aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2027. Proiectul stabilește câteva repere fundamentale pentru sistemul bugetar:
Marius Nistor a criticat dur filozofia din spatele acestui proiect, susținând la Antena 3 CNN că legea a fost concepută în special pentru a crește veniturile demnitarilor și ale persoanelor care ocupă funcții de conducere.
„Asta în timp ce pentru sectoare vitale din această țară – Sănătate, Educație – la peste 44% din salariați, veniturile îngheață sau se diminuează, iar la restul creșterile sunt total nesemnificative. Nu este o lege care vizează doar demnitarii ca funcții de conducere, vizează majoritatea funcțiilor de conducere. De ce? Pentru că prin funcțiile de conducere, prin persoanele care ocupă funcțiile în cauză, care marea lor majoritate vin în primul și în primul rând pe criteriu politic, ei pot să controleze toate domeniile de activitate. Asta este realitatea și atunci trebuie să-i recompenseze într-un fel sau altul. Și care e cea mai bună recompensă? Hai să le creștem salariile, ca să fie în continuare tot de-ai noștri”, a declarat președintele Federației „Spiru Haret”.
Liderul sindical avertizează că profesorii riscă să piardă progresele făcute în 2023. Nistor a pus sub semnul întrebării moralitatea inițiatorilor proiectului, subliniind consecințele grave pentru sistemul de învățământ.
„Dacă e să ne raportăm strict la sistemul de învățământ, tot ceea ce am câștigat în 2023 în urma grevei noastre generale ar putea fi anulat dacă ar trece acest proiect de lege unitară de salarizare. Deci, discutăm în primul și în primul rând de moralitatea celor care vin cu astfel de proiecte de lege”, a precizat acesta.
Deși Ministerul Muncii a operat anumite modificări, sindicatele consideră că deficiențele rămân majore. O problemă specifică semnalată este cea a indemnizației de dirigenție. În prezent, aceasta reprezintă 10% din salariu și variază în funcție de vechime, însă noua propunere vizează transformarea ei într-o sumă fixă.
„Zilele trecute, domnul Pîslaru a apărut și a spus că ‘domnule, in urma negocierilor cu cei din Educație, am hotărât că mai dăm 1.200.000.000 la Educație’. De unde apare acel 1.000.000.200, pentru ce anume s-ar acorda? Pentru că și-au dat seama că au făcut o tâmpenie cu indemnizația de dirigenție, dar o țin langa în continuare că trebuie să fie sumă fixă, mai precis, un procent din salariu de referință. Asta ar însemna că indemnizația de dirigenție, cu această mărinimie venită din partea lor, oricum, ar scădea pentru majoritatea cadrelor didactice. Nu ajung acei bani, v-am spus”, a explicat Marius Nistor.
Conform liderului sindical, această schimbare ar duce la diminuarea veniturilor cu câteva sute de lei pentru majoritatea cadrelor didactice cu experiență. Nistor a acuzat Guvernul de desfășurarea unei „campanii susținute împotriva tuturor celor care lucrează în domeniul bugetar” și a reiterat că sindicatele resping forma actuală promovată de Ministerul Muncii.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
