
TRAGEDIE! Un tânăr de 18 ani a murit într-un cumplit accident de ATV! A fost găsit după ore întregi de căutări de salvamontiști!
O tragedie a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe Valea Doftanei, unde un tânăr de 18 ani din București și-a pierdut viața într-un accident de ATV. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost descoperit de echipele de intervenție după ce vehiculul pe care îl conducea s-a izbit violent de un utilaj de construcții staționat pe marginea drumului.
CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE în Argeș! Un BĂRBAT din Pitești a murit într-un mod GROAZNIC
Alerta a fost dată în jurul orei 04:00 dimineața, declanșând o amplă operațiune de căutare la care au participat salvamontiști, pompieri, polițiști și localnici. Potrivit Salvamont Prahova, victima a fost găsită fără suflare în zona unde se desfășurau lucrări de reabilitare a drumului.
„Azi noapte (duminică spre luni, n.r.), la ora 04.02, am fost alertaţi prin 112 că o persoană este dispărută cu ATV-ul pe Valea Doftanei. Am trimis o maşină de intervenţie cu 3 salvatori montani, pentru a participa la căutări, alături de ISU, Poliţie şi localnici”, a anunțat Salvamont Prahova pe pagina de Facebook a instituției.
Tânărul care și-a pierdut viața era un turist din Capitală. Conform informațiilor transmise de Agerpres, decesul a survenit în urma impactului dintre ATV și un utilaj care se afla oprit în zona respectivă. Salvamont Prahova a confirmat ulterior că victima avea doar 18 ani.
În urma acestui eveniment rutier grav, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a deschis un dosar penal. Laura Antimiu, purtătoarea de cuvânt a instituției, a precizat că ancheta vizează infracțiunea de ucidere din culpă.
Pe lângă circumstanțele accidentului, autoritățile analizează și modul în care utilajul de construcții era amplasat pe carosabil. Se verifică dacă au fost respectate toate normele legale privind semnalizarea și desfășurarea lucrărilor în acel sector de drum.
„Din verificările preliminare efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în intervalul orar 04:00-08:45, un bărbat, în timp ce conducea un motociclu pe DJ 102I, din direcția Săcele către Valea Doftanei, ar fi pierdut controlul asupra redirecției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un utilaj destinat executării unor lucrări, aflat staționat pe partea dreaptă a carosabilului. Din nefericire, în urma impactului, conducătorul motociclului a decedat la fața locului. În urma verificărilor preliminare, polițiștii au constatat că, în zona producerii accidentului, se desfășurau lucrări de reabilitare și modernizare a DJ 102I, pentru care fusese emis un aviz de principiu. În cadrul cercetărilor vor fi verificate toate aspectele privind modul de desfășurare a lucrărilor și respectarea prevederilor legale incidente. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și efectuarea de lucrări neautorizate”, a transmis IPJ Prahova.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
