
ACUM! Trafic BLOCAT pe AUTOSTRADĂ! Carambol cu TREI mașini! Nervi întinși pentru mii de români plecați în vacanță!
Traficul este oprit pe Autostrada Soarelui, pe sensul Constanța–București, după un accident în care au fost implicate trei autovehicule. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că accidentul s-a produs pe autostrada A2 București–Constanța, la kilometrul 85, în zona localității Dragoș Vodă, județul Călărași.
În coliziune au fost implicate trei autovehicule, care au rămas imobilizate pe benzile 1 și 2 ale autostrăzii. Potrivit autorităților, nicio persoană nu a fost rănită în urma accidentului.
În urma producerii accidentului, traficul rutier a fost oprit pe sensul de mers către București.
Pentru fluidizarea circulației, șoferii sunt deviați de la nodul rutier de la kilometrul 105, cu direcția către localitatea Drajna.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție, să respecte indicațiile agenților aflați în zonă și să țină cont de faptul că reluarea circulației pe tronsonul afectat poate dura până la îndepărtarea autovehiculelor implicate și finalizarea intervenției.
Șoferii care se îndreaptă spre București sunt sfătuiți să ia în calcul ruta alternativă și să manifeste răbdare pentru a evita formarea unor ambuteiaje.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
