
ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Leordeni ANGAJEAZĂ! Mai multe POSTURI scoase la CONCURS!
Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, județul Argeș, face angajări. Unitatea medicală organizează, în perioada 18 august – 16 septembrie 2026, concurs pentru ocuparea a trei posturi contractuale vacante de infirmieră, pe perioadă nedeterminată.
CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! INSTITUȚIE din Argeș face ANGAJĂRI. Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS!
Cele trei posturi sunt disponibile în cadrul Secției Pneumologie I – două posturi și Secției Pneumologie II – un post.
Persoanele interesate își pot depune dosarele de înscriere până la 31 august 2026, ora 14:00, la Compartimentul RUNOS-Informatică din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni.
Pentru ocuparea posturilor sunt necesare, potrivit anunțului de concurs, studii generale, precum și absolvirea unui curs de infirmiere organizat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sau de un furnizor autorizat, cu aprobările prevăzute de legislație.
De asemenea, candidații trebuie să aibă cel puțin 6 luni vechime în activitatea de infirmieră.
Printre condițiile generale se numără cunoașterea limbii române, capacitatea de muncă, starea de sănătate corespunzătoare postului și îndeplinirea condițiilor privind studiile și vechimea. Candidații trebuie, de asemenea, să nu se afle în situațiile de incompatibilitate prevăzute de legislație.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă, între altele, formularul de înscriere, actul de identitate și certificatul de naștere, documentele privind studiile și calificările, documentele care atestă vechimea, cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere, adeverința medicală, certificatul de integritate comportamentală, curriculum vitae și dovada achitării taxei de concurs.
Copiile documentelor solicitate trebuie prezentate împreună cu originalele, pentru certificarea conformității.
Concursul se va desfășura în două etape: proba scrisă și interviul.
Pentru promovarea fiecărei probe este necesar un punctaj de minimum 50 de puncte. Candidații care nu promovează proba scrisă nu pot participa la interviu.
Proba scrisă este programată pentru 9 septembrie 2026, la ora 11:00, iar candidații trebuie să fie prezenți în sala de examen la ora 10:30.
Interviul va avea loc în data de 14 septembrie 2026, de la ora 10:00, pentru candidații declarați admiși la proba scrisă.
Punctajul final va fi calculat ca medie aritmetică a punctajelor obținute la cele două probe. La final, vor fi declarați admiși primii trei candidați, în ordinea descrescătoare a punctajelor finale, cu condiția obținerii punctajului minim la fiecare probă.
Repartizarea celor declarați admiși pe cele două secții se va face prin decizie a managerului spitalului, în funcție de necesitățile de serviciu, volumul de activitate și deficitul de personal existent la momentul încadrării.
Prin depunerea dosarului și participarea la concurs, candidații își exprimă acordul pentru repartizarea pe oricare dintre cele două secții menționate în anunț.
Concursul se desfășoară la sediul Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni, din comuna Leordeni, sat Cârciumărești nr. 106, județul Argeș.
Informațiile și rezultatele concursului vor fi publicate la sediul unității medicale și pe pagina oficială a spitalului, www.spitalleordeni.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
