ULTIMĂ
ORĂ

INCREDIBIL! S-au deghizat în POLIȚIȘTI și au oprit o mașină în trafic! Ce a urmat e demn de scenariu de film!

INCREDIBIL! S-au deghizat în POLIȚIȘTI și au oprit o mașină în trafic! Ce a urmat e demn de scenariu de film!

O tâlhărie desprinsă parcă din filme a avut loc în vestul țării. Doi bărbați, de 45 și 47 de ani, s-ar fi dat drept polițiști antidrog și ar fi oprit în trafic o autoutilitară, în apropierea localității Orțișoara. Cei doi erau deghizați și aveau asupra lor inclusiv insignă și cătușe, iar pentru a-și face scenariul cât mai credibil ar fi folosit și pistoale de jucărie.

CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! ANGAJĂRI la o ȘCOALĂ din Pitești! Mai multe POSTURI scoase la CONCURS!

Planul a funcționat. Suspecții au pretins că efectuează un control și au verificat autoutilitara. În momentul în care au descoperit suma de 90.000 de lire sterline, cei doi ar fi luat banii și au fugit.

Victimele, doi bărbați aflați în autoutilitară, au realizat imediat că au fost victimele unei tâlhării și au sunat la 112. Polițiștii au pornit rapid pe urmele suspecților.

Mașina, banii și „recuzita”, găsite la Periam

Anchetatorii au reușit să dea rapid de urma suspecților. Mașina folosită în timpul jafului a fost identificată în localitatea Periam, iar în interior polițiștii au găsit atât suma de bani, cât și obiectele folosite pentru a da impresia că suspecții sunt oameni ai legii.

Printre acestea se aflau o insignă, cătușe și o armă scurtă neletală, despre care anchetatorii spun că era supusă autorizării.

Astfel, scenariul pus la cale de cei doi a început să fie demontat piesă cu piesă.

Doi suspecți au ajuns în arest

Bărbații de 45 și 47 de ani au fost identificați și reținuți de polițiști. Ulterior, instanța a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Cei doi sunt cercetați pentru tâlhărie calificată. În cazul bărbatului de 47 de ani, anchetatorii au deschis și un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în legătură cu arma identificată.

Ancheta nu s-a oprit însă aici.

Polițiștii suspectează că jaful a fost făcut „la pont”

În urma cercetărilor, anchetatorii au identificat alte două persoane despre care există suspiciunea că ar fi avut un rol în organizarea tâlhăriei.

Acestea sunt cercetate pentru instigare la tâlhărie. Una dintre persoane a fost deja reținută pentru 24 de ore, în timp ce a doua este cercetată în libertate.

Una dintre principalele piste ale anchetatorilor este că jaful ar fi fost pregătit „la pont”, adică suspecții ar fi știut dinainte că în autoutilitară se afla o sumă importantă de bani.

Cercetările continuă pentru a se stabili exact cine a pus la cale întreaga operațiune, cine a oferit informațiile și care a fost rolul fiecărei persoane implicate.

Cei acuzați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.