
ACCIDENT GRAV lângă PITEȘTI! VICTIMĂ preluată de AMBULANȚĂ! Pompierii au intervenit!
Intervenție a pompierilor piteșteni, în orașul Ștefănești, după un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș.
La fața locului a ajuns și un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, care a preluat una dintre persoanele implicate în accident pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru eliminarea eventualelor pericole apărute în urma impactului.
Intervenția s-a desfășurat până la înlăturarea oricărui risc pentru persoanele aflate la fața locului și pentru ceilalți participanți la trafic.
Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre starea victimei sau despre împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Polițiștii urmează să stabilească modul în care s-a produs coliziunea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
