
ALERTĂ pentru români! Escrocheria coletului face ravagii. Peste un milion de persoane au primit mesaje frauduloase!
O simplă notificare despre un colet care „nu poate fi livrat” îi poate lăsa pe români fără bani în cont. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei metode de fraudă care se răspândește rapid prin SMS și WhatsApp. Peste un milion de români au primit astfel de mesaje înșelătoare.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! LISTA tuturor RADARELOR fixe din ARGEȘ! Localitățile unde au fost MONTATE!
Escrocii se folosesc de numele și identitatea unor cunoscute firme de curierat pentru a-i convinge pe destinatari că există o problemă cu livrarea unui colet.
Mesajele sunt construite astfel încât să pară cât mai credibile. Victima este informată că trebuie să își confirme sau să își completeze adresa, să aleagă o modalitate de ridicare a coletului ori să achite urgent o presupusă taxă de livrare sau depozitare.
În mesaj apare și un link. Acesta duce însă către un site fals, controlat de atacatori, și nu către pagina oficială a companiei de curierat.
Odată ajunsă pe pagina respectivă, victima poate fi determinată să introducă date personale, informații bancare sau alte date confidențiale. În anumite situații, linkurile pot fi folosite inclusiv pentru preluarea accesului la conturile de WhatsApp.
DNSC precizează că aceste tentative sunt, în esență, atacuri de inginerie socială. Cu alte cuvinte, infractorii încearcă să manipuleze victima și să o determine să acționeze rapid, folosindu-se de panică, grabă și aparenta urgență a situației.
„De cele mai multe ori, utilizatorii cad în plasa atacatorilor pentru că nu sunt atenți, nu pentru că nu știu. Infractorii folosesc tehnici de inginerie socială care ne activează emoțiile și ne împing să acționăm rapid, sub presiunea urgenței”, a explicat Mihai Rotariu, manager în cadrul DNSC, potrivit Mediafax.
Specialiștii recomandă să nu fie accesate linkurile primite prin SMS sau WhatsApp atunci când mesajul este nesolicitat sau pare suspect.
Destinatarii trebuie să verifice cu atenție numele expeditorului și adresa site-ului către care sunt redirecționați. Chiar dacă mesajul folosește sigla, numele sau elemente vizuale ale unei firme cunoscute, acestea nu garantează că notificarea este autentică.
Mai important, nu trebuie transmise niciodată prin SMS sau WhatsApp parole, coduri de autentificare, coduri de verificare, coduri WhatsApp sau datele cardului bancar.
Dacă aștepți un colet și primești un astfel de mesaj, cea mai sigură soluție este să nu apeși pe link.
Verifică numărul AWB direct pe site-ul oficial sau în aplicația oficială a firmei de curierat. Astfel, poți afla situația reală a livrării fără să interacționezi cu pagina trimisă de escroci.
Regula simplă: dacă un mesaj te presează să plătești urgent, să introduci date bancare sau să furnizezi un cod de verificare, oprește-te și verifică informația printr-o sursă oficială.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
