ULTIMĂ
ORĂ

Bătaie cruntă între profesoare la un liceu de top! A fost strânsă de gât și lovită în gură cu un vape!

Un incident de o violență rară s-a petrecut în timpul orelor de curs la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, unde o profesoară susține că a fost agresată fizic de o colegă de cancelarie. Disputa ar fi degenerat rapid, culminând cu strângeri de gât și lovituri aplicate cu o țigară electronică.

Cadrul didactic agresat, Diana Ciobanu, a explicat că evenimentul violent s-a produs chiar sub privirile altor angajați ai unității de învățământ, în zona destinată fumatului.

O martoră la scenă a detaliat cum a debutat conflictul verbal între cele două cadre didactice: „În ziua de 11 mai 2026 eram la locul de fumat împreună cu doamna profesor Ciobanu Diana, iar ulterior s-au alăturat și doamnele profesoare D.N. și Paraschiv Delia. Doamna profesor Paraschiv a intervenit în discuția noastră și, folosind un ton acuzator, a întrebat-o pe Diana dacă și-a adus tot «familionul» la școală, trăgând-o la răspundere”.

Deși victima a păstrat o atitudine calmă, discuția s-a transformat fulgerător într-o agresiune fizică directă.

„Imediat după a întrebat-o dacă «Reta este marți în școală?», iar în următoarea secundă, după răspunsul Dianei – «Da, doamna profesoară» –, aceasta s-a năpustit la gâtul Dianei, scuturând-o și lovind-o cu aparatul de fumat în maxilar”, a relatat colega care a asistat la întregul episod.

Pentru a opri violențele, o altă profesoară a intervenit între cele două, însă agresoarea și-ar fi îndreptat furia și împotriva acesteia.

„Doamna, după cele spuse, a început a o fugări pe domnișoara N.D. cu intenția de a o lovi și pe ea, aceasta ferindu-se și intrând în noroi”, a adăugat aceeași martoră.

În urma altercației, Diana Ciobanu a mers la Institutul de Medicină Legală, unde medicii au atestat urmele agresiunii și au eliberat un certificat medico-legal.

Raportul medical evidențiază faptul că victima a fost strânsă de gât și lovită la nivelul buzei superioare cu un obiect ținut în mână. Medicii legiști au consemnat o echimoză latero-cervicală pe partea stângă, de aproximativ 2/0,5 centimetri, precum și alte două echimoze pe partea dreaptă a gâtului, având dimensiuni de circa 2/0,5 centimetri și 1,5/1,5 centimetri. De asemenea, s-a constatat mobilitatea unei lucrări protetice la maxilarul superior.

Ulterior, profesoara agresată s-a adresat atât Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, cât și Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași pentru a fi luate măsuri legale.

Comisia de Cercetare Disciplinară întrunită la nivelul școlii a verificat înregistrările camerelor de supraveghere și a luat declarații martorilor, stabilind că Delia Paraschiv a depășit limitele comportamentului colegial. Reprezentanții comisiei au arătat că manifestările, etichetate ulterior drept „glume”, au fost nepotrivite, lipsite de empatie și vădit periculoase.

Totuși, ISJ Iași a transmis că atribuțiile sale nu îi permit să intervină direct în procedura disciplinară internă desfășurată în interiorul colegiului.

Conducerea unității de învățământ a transmis că dosarul a fost trimis spre analiză Comisiei de Etică și Consiliului de Administrație, menționând că s-au depus eforturi pentru o mediere între părți. Directoarea colegiului a precizat că cercetarea internă continuă, în timp ce Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a aplicat o amendă de 7.000 de lei conducerii instituției de învățământ în legătură cu acest caz.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.