
Momente de panică sâmbătă, în cartierul Găvana din municipiul Pitești, unde un incendiu a izbucnit în balconul unui apartament.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, evenimentul a fost semnalat astăzi, în jurul prânzului, într-un bloc de pe strada Victor Eftimiu, bloc N3. La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentele Pitești și Bradu cu două autospeciale de stingere.
Flăcările au afectat bunurile dintr-o încăpere, pe o suprafață de aproximativ 4 metri pătrați. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la celelalte apartamente din imobil.
La caz a ajuns și un echipaj SMURD, care a acordat îngrijiri medicale unei persoane ce a suferit un atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital.
Pompierii au lichidat incendiul și au efectuat verificări pentru a se asigura că nu există pericol de reaprindere.
ISU Argeș urmează să stabilească cauza probabilă a izbucnirii incendiului.
Recomandările pompierilor: Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor să nu depoziteze în balcoane materiale combustibile, să nu lase surse de foc nesupravegheate și să verifice periodic instalațiile electrice.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
